Ciolacu anunță „investiții istorice” în spitale: „Să construiești e mai ușor decât să întreții”

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu la o sedinta de guvern
Marcel Ciolacu. Foto: gov.ro

Guvernul României va susține construcția unei noi clădiri la Spitalul Marie Curie și crearea primului campus medical pediatric din țară, a anunțat instituția printr-un comunicat. Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, la semnarea unui nou acord de parteneriat între Spitalul de Copii „Marie Curie” și Asociația „Dăruiește Viață”, că urmează să fie realizate investiții de peste 3 miliarde de euro în infrastructura spitalicească.

Acordul a fost semnat marți de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Daniel Buzatu, și reprezentantele Asociației „Dăruiește Viață”, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu. Scopul acestuia e de a construi o a doua clădire nouă la Spitalul Marie Curie, de a extinde și moderniza spitalul, pentru a transforma locația într-un campus medical dedicat îngrijirii copiilor. 

„Vă mulțumesc, nu din funcția de prim-ministru, ci din calitatea de român pentru ceea ce ați făcut și veţi face în continuare!”, le-a transmis Marcel Ciolacu reprezentantelor Asociației „Dăruiește Viață”.

Prima clădire a spitalului a fost construită de Asociația „Dăruiește Viață” exclusiv din donații, marcând o premieră în România din acest punct de vedere. Transferurile copiilor au început din luna aprilie a acestui an. 

„Mă bucur că am ajuns să semnăm cel de-al doilea acord, după ce asociaţia pe care o conduceţi a terminat prima clădire, investiţii de aproape 53 de milioane de euro, şi construcţia clădirii, cât şi dotările. Acum vom continua acest proiect şi îi spun fără nicio reţinere un proiect de succes”, a adăugat acesta.

Investiții „record” anunțate de premier

Premierul a spus că se vor face investiții de peste trei miliarde de euro în spitalele din România.

„Cred că niciodată nu s-au făcut atâtea investiții, peste trei miliarde de euro, din câte ştiu eu în acest moment”, a mai precizat premierul. 

Tot el a declarat că, pentru a face aceste investiții utile pe termen lung, e nevoie de reforme în managementul sistemului de sănătate, de implicarea ONG-urilor și de respectarea termenelor limită stabilite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), până în 2026. 

„Toate restanțele clasei politice, cumva şi cu ajutorul Uniunii Europene, ajung să se realizeze. (...) Trebuie să avem anumite proiecte pilot pe care, pe urmă, să le multiplicăm. Dacă nu vom face acest lucru, toate aceste investiții nu vor fi sustenabile. Să construiești e mai ușor decât să întreții”, a adăugat Marcel Ciolacu. 

Ciolacu a mai afirmat că aşteptările în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale sunt enorme. 

„Am scăpat de comunism, am văzut care sunt diferențele între servicii din alte țări și cred că trebuie să ieșim cumva   din acest cerc strâmt pe care ni l-am creat singuri. (...) Sistemul de sănătate, cu toate investițiile pe care o să le facem, istorice, nu va fi sustenabil decât cu o schimbare de fond”, a concluzionat prim-ministrul.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri