Vor fi mai mulți bolnavi de gripă în acest an. Care este motivul

Data actualizării: Data publicării:
vaccin antigripal
Foto: Guliver / GettyImages

Numărul de îmbolnăviri de gripă va fi mai mare anul acesta, susține preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila. Medicul mai spune că în acest sezon a crescut numărul celor care s-au vaccinat, însă nu este suficient pentru acoperirea țintei recomandată de OMS, informează Mediafax.

„În acest an, având în vedere și aprecierile pe care le face Centrul European de Control al Bolilor, din cauza circulației simultane a virusurilor de tip A și de tip B, se estimează un număr mai mare, probabil, de îmbolnăviri, comparativ cu ultimele două sezoane”. a precizat președintele SRM.

Medicul a adăugat că, în afară de vaccinare, măsurile de protecție individuală sunt esențiale.

„De fiecare dată când avem o viroză respiratorie este bine se evităm să mergem în colectivitate sau la locul de muncă, este bine să fim izolați la domiciliu, dacă este o formă ușoară sau medie, iar formele grave beneficiază de spitalizare și neapărat trebuie sa ne adresăm medicului pentru a evita administrarea cu antibiotice, care nu este în niciun fel binefăcătoare în cazul unei infecții cu virusuri”, a explicat Alexandru Rafila.

„Campania de vaccinare împotriva gripei se apropie de sfârșit, din câte știți Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin, care au fost administrate aproape în totalitate. În afară de acest număr de doze, pe piața liberă s-a dublat cererea de vaccin comparativ cu sezonul 2018 – 2019 și ne găsim în situația în care 2 milioane de oameni, mai ales din categoriile cu risc, s-au vaccinat împotriva gripei”, a spus Rafila.

Vârful sezonului de gripă va fi la începutul lui februarie

Președintele SRM a considerat drept „un fapt îmbucurător” faptul că numărul de doze administrate este mai mare față de anul trecut cu 25%, „însă mai avem până la acoperirea țintei recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS)”.

Potrivit specialistului, vârful sezonului de îmbolnăviri va fi, ca în fiecare an, sfârșitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie.

„Având în vedere că în ultimele săptămâni se înregistrează cazuri confirmate de gripă, putem aprecia că probabil sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie va fi vârful îmbolnăvirii de gripă, ca în fiecare an de altfel, cu mici decalaje”, explică Rafila.

Medicul mai spune că cei care nu se vaccinează nu se pot feri de gripă decât prin măsurile de igienă individuală, prin spălatul mâinilor, și să evite pe cât posibil prezența în zone foarte aglomerate, iar dacă merg într-un spital este bine să-și acopere gura și nasul cu o mască de protecție.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...