Video Exclusiv Nicușor Dan: Sunt mulțumit de cota de încredere pe care o am. Mă miră cota atât de mare pe care o are Firea

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan face declaratii
Primarul general al Capitalei anunță șantiere pe bulevardele din București, unde vor începe lucrări de reabilitare la partea carosabilă și la trotuarele adiacente. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

„Mă miră cota de încredere pe care o are dna Firea. Realmente nu înțeleg cum cineva care a dus Primăria în faliment, care a adus compania de termie în faliment, poate avea o cotă de încredere atât de mare, a spus primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, marți seara, la Digi24. În același timp, el susține că este „mulțumit” de gradul de încredere pe care îl are, având în vedere multele probleme pe care le are Bucureștiul. În cazul în care nu va fi susținut de PNL, Nicușor Dan precizează că vrea să candideze din partea oricărui partid de dreapta care va rezona cu viziunea sa. 

Nicușor Dan susține că nu poate înțelege cum o persoană care „nu a făcut nimic notabil pentru București” are o cotă atât de mare de încredere. „PSD are un candidat și mă miră cota de încredere pe care o are dna Firea. Realmente nu înțeleg cum cineva care a dus Primăria în faliment, care a adus compania de termie în faliment, și care nu a început nimic notabil pentru București poate avea o cotă de încredere atât de mare”, a declarat acesta. 

În ce privește modul în care este privit el de alegătorii din București, Nicușor Dan a spus că: „pentru multitudinea de probleme pe care Bucureștiul le are gradul de încredere pe care îl am la acest moment este unul mulțumitor”. 

Potrivit ultimului sondaj CURS realizat în Bucureşti privind intenția de vot la alegerile din Capitală, mai mult de jumătate dintre respondenţi au o părere proastă despre activitatea primarului general Nicuşor Dan, procente similare fiind înregistrate şi în cazul celor care cred că lucrurile în Capitală merg mai degrabă într-o direcţie greşită. Traficul este considerat principala problemă în Bucureşti, urmat de încălzire şi apă caldă.

Nicușor Dan: Acel susținător al politicilor de dreapta sper să se regăsească în ceea ce voi propune

Primarul general al Capitalei a spus la Digi24 că, în cazul în care nu va fi susținut de PNL, va candida din partea partidului de dreapta care va rezona cu viziunea lui.  „Eu spun că există o diferență foarte mare între guvernarea PSD și a Gabrielei Firea care a fost o devalizare a banului public, o spoială a lucrurilor de mântuială, în care nu s-a început nimic serios, și o acțiune sistematică fundamentală, care a început cu situația financiară care a continuat cu planuri pentru tot ce înseamnă trafic, termie ș. a.m.d., și că acel susținător al politicilor de dreapta, fie că e de la PNL, fie că e de la USR, de la PMP sau alte partide de dreapta, Forța Dreptei, sper să se regăsească în ceea ce le voi propune”, a spus la Digi24 primarul general al Capitalei. 

Anterior, Nicușor Dan declara că alegătorii PNL nu o vor susţine pe Gabriela Firea la alegerile pentru Primăria capitalei. „Suntem în politică. Fiecare dintre noi suntem, cumva, obligaţi să ne comportăm în funcţie de ceea ce doresc oamenii care ne-au dat şi de la care sperăm să obţinem votul. Şi eu cred că în Bucureşti există o majoritate de dreapta, care s-a manifestat foarte puternic în 2019-2020 şi a spus: „Ne-am săturat de Gabriela Firea, de PSD”.

În această majoritate există un grup important de oameni care susţin de multă vreme PNL-ul şi eu cred că aceşti oameni vor împinge PNL-ul către o guvernare care să nu fie o chestiune de imagine, să fie o chestiune serioasă”, spunea primarul la B1TV, potrivit Agerpres. „Mie mi-e greu să cred că nişte oameni raţionali, nişte oameni maturi - cam acesta este electoratul PNL-ului -, pragmatici, care au ieşit în 2020 şi au spus: „Ne-am săturat de Firea şi de PSD”... mi-e greu să cred că poţi să îi duci pe oamenii aceştia să spui: „E 2024, ne-am răzgândit, votaţi-o pe Firea”, a adăugat Nicuşor Dan.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri