Nicolae Robu a împlinit 63 de ani. Poezia creație proprie pe care a postat-o pe Facebook cu această ocazie
Data actualizării: Data publicării:
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a împlinit ieri 63 de ani. Cu această ocazie, edilul, care și-a obișnuit deja fanii cu clipuri în care cântă la chitară, de exemplu, și-a surprins admiratorii cu o poezie.
Nicolae Robu spune că, în ciuda vârstei, se simte ca la 30 de ani. „Ştiu că nu arăt (n.r. - de 63 de ani), aşa-mi spuneţi toţi”, a glumit excentricul primar pe seama vârstei lui.
„ASTĂZI AM ÎMPLINIT 63 DE ANI!
Știu că nu arăt, așa-mi spuneți toți :)) .
Dar, mai important decât asta este cum mă simt! Iar eu mă simt, din toate punctele de vedere, ca la 30 de ani! N-o să explicitez. În schimb, o să risc să fac o dată-n plus vâlvă, adică, așa cum mi se-ntâmplă cu toate, să stârnesc, ba valuri de apreciere, la unii, ba indiferență, la alții, ba tsunami de antipatie, chiar de ostilitate, la alții-alții-. Cum, de data asta? Ei bine, lansându-mi o creație într-un alt câmp decât cele cu care am obișnuit / șocat deja: poezia. Așadar, iată poezia proprie intitulată “Înstrăinare”, chintesență a simțirilor mele de la o anumită vârstă încoace:
Înstrăinare de Nicolae Robu
Purtăm în noi imboldul Spre un mereu alt rost Și deopotrivă dorul De ceea ce am fost
Spre aparente culmi Ne avântăm din greu Și ne trezim ajunși Străini de propriul eu
Uităm în goana noastră Amurg și răsărit Clipiri de stele blânde Al lunii strălucit
Uităm susur de ape Și foșnet lin de crâng Și ciripit de păsări Și-al greierilor cânt
Uităm mirosul ierbii Și-a codrilor răcoare Și gustul apei de izvor Și mângâieri de soare
Și iluzorii culmi Ne-ademenesc mereu Și ne trezim ajunși Străini de propriul eu”, a scris Nicolae Robu pe pagina personală pe Facebook.