Ministrul Sănătăţii a anunțat, vineri, că, până în prezent, în urma prelucrării a 11.000 de teste din cadrul studiului de seroprevalenţă, procentul de imunizare la noul coronavirus este de 4,6%.
„Studiu de seroprevalenţă - 4,6% - ultimul procent pentru trecerea prin boală. S-au recoltat 17.000 de seruri. Din acestea, s-au lucrat 11.000. Până acum procentul de imunizare este de 4,6%”, a declarat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Întrebat dacă ia în calcul o decizie privind modificarea ordinului de ministru, astfel încât asimptomaticii să nu mai ajungă în spital şi să fie sub supravegherea medicului de familie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Luăm în calcul o astfel de decizie.”
„Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”, a precizat Nelu Tătaru.