Garda de Mediu face anchetă în rezervaţia Şuvara Saşilor din Sibiu. Autorităţile încearcă să afle dacă o zonă arată cu plugul face parte din aria protejată în care cresc narcise sălbatice, şi alte specii rare protejate la nivel european.
În urma unor imagini apărute în mediul online, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a reacţionat şi a cerut intervenţia Gărzii de Mediu.
„Vinovații trebuie să fie pedepsiţi exemplar! Sunt fapte ireparabile, pe care trebuie să le prevenim, stopăm, pedepsim, până nu este prea târziu!”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Pe lângă Garda de Mediu, la faţa locului ar fi ajuns deja şi reprezentaţii ai sitului Natura 2000, dar şi primarul localităţii Tălmaciu.
Mihai Drăgan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, a declarat marți pentru Digi24 că „din informațiile de până acum, prin măsurătorile cu dispozitive GPS, rezultă că zona respectivă nu se află pe teritoriul rezervației, ci dincolo de limita ei”.
„Sunt date preliminare. Date finale și oficiale le vom avea după ce raportul va fi la Ministerul Mediului. Din ce am discutat cu colegii de pe teren, zona respectivă nu se află pe teritoriul rezervației Şuvara Saşilor”, a adăugat el.
„Dacă s-ar fi confirmat că teritoriul e în interiorul rezervației, nu mai vorbi despre amenzi, pentru că legea sancţionează penal o astfel de intervenție. E vorba de o sancţiune penală, care se sancţionează ori cu amendă penală, ori cu închisoare. Dar nu e cazul”, a subliniat purtătorul de cuvânt.