Armata română este una dintre puţinele din NATO care pot să ajute orice ţară din lume atacată cu arme biologice sau chimice. Chimişti şi fizicieni militari formează un batalion de elită pentru decontaminare. Laboratoarele în care lucrează au aparatură de milioane de euro pentru că precizia este esenţială pentru supravieţuirea a milioane de oameni ce pot fi în pericol.
Laurentiu Radulescu, reporter Digi24: Timpul de intervenţie în cazul unui accident chimic este, în primul rând, unul foarte scurt. Militarii împreună cu cercetătorii trebuie să părăsească unitatea în cel mult 30 de minute.
Echipa formată dintr-un fizician, un chimist şi un ofiţer este prima care ajunge la locul intervenţiei. Exerciţiul de astăzi îi cheamă într-o zonă din apropierea unei unităţi militare, atacate cu un gaz încă neidentificat. Experţii măsoară nivelul radiaţiilor, protejaţi de costume speciale, ermetice, făcute dintr-un cauciuc special tratat.
Savanţii militari iau apoi probe de sol şi le duc rapid, în recipiente speciale, direct în laboratoarele armatei.
Urmează analiza probelor. În cazul unui atac bio chimic armata trebuie să ştie rapid dacă este vorba despre armă nucleară. Probele sunt examinate cu precizie uluitoare de computere.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: Marele atu al acestei aparaturi este acuratețea rezultatelor obținute, o acuratețe de aproximativ aproape 99 la sută.
Din acest laborator rezultatele trebuie să ajungă la comandamentul central în cel mult trei ore, timpul limită în care militarii hotărăsc dacă au de-a face cu un atac chimic sa nuclear. Până acum, specialiştii români nu au fost chemaţi în ajutor în asemenea cazuri, dar NATO consideră că sunt pregătiţi în orice moment să intervină.