Mii de români din Ungaria care muncesc în România stau la cozi la graniță cu toți ceilalți pentru că legea care i-ar ajuta nu se aplică

Data publicării:
masina la vama bors, la intrarea in tara
Traficul la granița de vest a României a fost complet blocat timp de două ore. Sursa foto: arhivă / Poliția de Frontieră

Mii de români care trăiesc în Ungaria așteaptă aplicarea unei legi care i-ar ajuta zi de zi. Este vorba despre alocarea unei benzi speciale celor care muncesc în România, dar locuiesc în țara vecină. Actul normativ are nevoie de norme metodologice. Până apar acestea, navetiștii de peste graniță stau la rând, alături de toți ceilalți care intră în țară.

Conform unor date neoficiale, cel puțin 3.000 de români locuiesc în Ungaria, în apropiere de Borș. Peste 500 dintre lucrează în țară, ceea ce înseamnă că trebuie să treacă de controlul de la frontieră de două ori pe zi.

Ovidiu Lazăr, român rezident în Ungaria: "Se stă câte o oră, oră și jumătate, chiar și două. Oameni cu copii în mașină, e foarte complicat. Am văzut o femeie care pur și simplu plângea în mașină, cu copilul, e foarte greu. Cineva trebuie să se gândească la noi."

Cristian Vereș, român rezident în Ungaria: "Ne gândim cu groază că din 8 februarie probabil vor reîncepe școlile și acest lucru va duce la o aglomerare și mai accentuată".

De anul acesta ar trebui ca, la venirea din Ungaria, românii să aibă alocată o bandă specială în punctele de trecere a frontierei. Legea inițiată de un deputat UDMR a fost promulgată de președinte în septembrie 2020, însă normele de aplicare nu au fost nici acum elaborate.

Szabó Ödön, deputat, inițiatorul legii: "Nu înțeleg de ce se amână această problematică, am o nemulțumire clară, pentru că legea este promulgată și ar fi trebuit să aibă normele de aplicare în 90 de zile, la sfârșitul anului trecut. Trebuie fluidizare și acest lucru trebuie să îl rezolve statul, nu accidental un polițist de frontieră sau altul".

Comisar-șef Laura Bondar, purtător de cuvânt ITPF Oradea: "Poliția de frontieră a făcut toate demersurile necesare pentru facilitarea trecerii frontierei de către lucrătorii transfrontalieri, urmând ca după emiterea normelor de aplicare să se procedeze la implementarea controlului efectiv."

După aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, achiziționarea de case sau terenuri în estul Ungariei a fost o adevărată modă printre români. I-au atras prețurile și impozitele mai mici decât cele din țară.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...