Mihai Constantinescu a suferit un al treilea stop cardio-respirator
Data actualizării: Data publicării:
Celebrul Mihai Constantinescu trece prin momente grele. Cântăreţul este în comă, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a făcut un al treilea stop cardio-respirator, în mai puţin de 24 de ore.
Din primele informaţii, artistul ar fi fost în stop cardio-respirator aproape 10 minute. Medicii au reușit să îl resusciteze după alte 20 de minute.
Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a avut probleme de sănătate și în urmă cu două luni. El a ajuns la Spitalul Universitar cu probleme respiratorii și tensiune oscilantă, motiv pentru care şi-a anulat mai multe concerte.
Artistul a suferit două intervenții la inimă în ultimii 10 ani. Cu 12 ani în urmă i-au fost montate valve biologice, iar în 2017 a fost din nou operat.