Mihai Chirica, el însuși infectat, mesaj către protestatarii de la Iași: Îi înțeleg cu sufletul, dar să fim raționali!
Data actualizării: Data publicării:
Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că este infectat cu coronavirus. Într-o intervenție la Digi24 el a făcut apel către cei nemulțumiți de anularea pelerinajului de la Catedrala mitropolitană să fie raționali și să respecte regulile.
Primarul Mihai Chirica a explicat pe rețeaua de socializare că nu are simptome și că a făcut testul după ce mai multe persoane din primărie, inclusiv unul dintre viceprimari, s-au îmbolnăvit de Covid 19. Chirica l-a desemnat pe viceprimarul Radu Botez să-i țină locul și a anunțat că va păstra legătura cu acesta prin intermediul telefonului.
În ceea ce-i privește pe protestatarii de la Iași, el a transmis că "îi înțelege cu sufletul, dar că mintea te îndeamnă să iei asemenea măsuri".
"Trebuie să privim rațional. Nu e bine ce au făcut, oricum nu se ajunge la niciun rezultat pe principii de forță. La moaștele Sfintei Parascheva se poate trece și după 15 octombrie, într-un număr redus de persoane", a transmis Chirica.
Forțele de ordine nu au intervenit, i-au lăsat pe oameni să își ducă la bun sfârșit acest manifest, în ciuda faptului că s-a creat o aglomerare de oameni și mulți nu purtau măști Asta, în condițiile în care numărul îmbolnăvirilor a crescut în Iași în ultimele zile.