Meteorologii anunță când vin ploile și ninsorile

Data publicării:
meteo
Foto: Guliver/GettyImages

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de precipitații însemnate cantitativ pentru toată țara și ninsori moderate la munte și în Moldova, care va intra în vigoare în noaptea de luni spre marți.

meteo
Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 februarie, ora 2:00 - 9 februarie, ora 6:00, temporar se vor semnala precipitații în toate regiunile. Cantitățile de apă vor depăși local 15 - 20 litri/metrul pătrat, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia și în zonele deluroase și montane din restul teritoriului, pe arii restrânse, 30 - 40 litri/metrul pătrat.

În cursul nopții de luni spre marți (6/7 februarie) și pe parcursul zilei de marți (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei și zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.

Începând din cursul nopții de marți spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei și în zona de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

În restul teritoriului vor fi precipitații mixte, iar în sud-estul țării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (8 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei, cu viteze ce vor depăși la rafală de 50 - 55 kilometri/oră.

Trecător și pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei și în Bărăgan.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri