Capitala şi 12 judeţe din sudul şi estul ţării se află, de luni dimineaţă, sub atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. De asemenea, din această dimineaţă sunt în vigoare o atenţionare cod galben de ninsori, vânt puternic şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi o atenţionare cod portocaliu de ger pentru mare parte din judeţele ţării.
Potrivit meteorologilor, frigul va persista până joi, interval în care temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Şcolile din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dolj vor fi închise luni şi marţi, în timp ce în judeţul Constanţa cursurile vor fi suspendate doar luni.
Meteorologul ANM Meda Andrei a explicat, la Digi24, cum vor evolua temperaturile în următoarele zile și cât mai avem de îndurat temperaturi sub pragul înghețului:
„În această perioadă, în zona României se va realiza cuplajul dintre un ciclon foarte intens generat în zona Mării Mediterane, care va ajunge în zona Mării Negre, și un anticiclon care va transporta dinspre Campia Rusă un aer foarte rece.
Această zonă de contact va determina un gradient baric și termic foarte puternice, care vor duce, cum am văzut și în această noapte și în orele de acum, la intensificări ale vântului. Umiditatea dinspre Mediterană și Marea Neagră determină intensificări ale ninsorilor. Vor fi tot mai intense în următoarele ore, în special în această seară și pe parcursul nopții, astfel că, până la ora 23 va rămâne în vigoare codul portocaliu pentru Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman. Va continua să se depună strat consistent de zăpadă. La Craiova, de la stațiile meteo, și la Turnu Măgurele avem troiană de 60 cm. Codul e valabil pana la 23.
Cod portocaliu mai e pentru sud, est și centrul Munteniei, zona Dobrogei. Vântul va depăși 60-70 km/h și vor fi perioade cu ninsori puternic viscolite, determinând scăderea vizibilității sub 50 m. Inclusiv în zona Capitalei, vântul depășește 50-60 km, ninsoarea se va intensifica, va fi viscol mai ales în această seară și la noapte. Se va depune zăpadă, dar pentru că e viscol, stratul nu va fi uniform, dar va fi între 15-30 cm.
Din a doua jumătate a zilei de mâine, intensitatea vântului și ninsorile vor slăbi. Pe parcursul nopții de mâine, miercuri dimineață ar fi o vreme ceva mai bună, dar nici temperaturile nu sunt de neglijat. Vorbim de ger pe timpul nopții și dimineața, până pe 1-2 martie. Sub -10 grade. E în vigoare și codul portocaliu până pe 1 martie în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova. Vor fi temperaturi noaptea între -22 si -12 grade Celsius. Cod galben în rest. Temperaturile maxime sunt și ele foarte scăzute: -12, -8 grade. Asta în masura în care ar trebui să avem temperaturi pozitive, chiar de 6-7, în zona Capitalei. Iar noi vom avea cel mult -7, -8 după masă, iar noaptea -10, posibil în dimineața de 1 martie să scadă temperatura până la -15 grade Celsius.
Temperatura influențată de vânt variază foarte mult în funcție de cât de intens e. Putem resimți cu 5-10 grade mai puțin. În această dimineață, în Capitală au fost -9, vânt de 15-16 m/sec, iar temperatura resimțitâ de -17”, a declarat Meda Andrei.