Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că autorităţile israeliene au informat că o persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, care era ţinută ostatică în Fâşia Gaza, a murit. În prezent, două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatice în Fâşia Gaza.
”În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis, joi dimineaţă, MAE.
În prezent, două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatice în Fâşia Gaza, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza.
De asemenea, Ambasada României la Tel Aviv menţine contactul cu autorităţile israeliene.
Tal Haimi, românul ținut ostatic Fâșia Gaza, a fost declarat decedat. El ar fi fost ucis de Hamas în același timp în care au fost uciși alți oameni răpiți din kibbutzul pe care îl fondase străbunicul bărbatului de la Buzău.
Familia lui a fost anunțată miercuri seară. Cu doar trei luni în urmă, Tal și-a pierdut mama după o luptă cu o boală gravă. El avea trei copii - gemeni, de 9 ani, și un băiat de 6 ani, potrivit mako.co.il. Ambasada Israelului în România a transmis, miercuri seară, că este "profund îndurerată" de vestea care confirmă decesul lui Tal Haimi, israelianul cu cetăţenie română, răpit de Hamas pe 7 octombrie.
Editor : G.M.