Locuitorii unor sate din Tulcea au primit mesaj RO-Alert: Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Data publicării:
MApN recuperează resturile de dronă găsite pe malul Dunării.
Oamenii din localitățile din Deltă au sunat la 112 să anunțe că au căzut drone. Echipe MApN verifică zona. Foto: Captură video

Autorităţile au emis, miercuri dimineaţă, un mesaj RO-Alert pentru localităţi din judeţul Tulcea, anunţând că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Mesajul cere oamenilor să-şi păstreze calmul şi să se adăposteasă.

ISU Tulcea a emis, miercuri dimineaţă, un mesaj de avertizare.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, arată mesajul transmis populaţiei, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, durata estimată a evenimentului este de 90 de minute.

ISU Tulcea a precizat că mesajul a fost transmis populaţiei din 8 localităţi: Luncavița, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, în 7 septembrie, adoptarea unor măsuri de protecţie pentru populaţia din zone de pe teritoriul României învecinate localităţilor ucrainene Reni şi Ismail, precum şi emiterea de mesaje RO-Alert de către ISU, la notificarea MApN, privind riscul căderii unor „elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

„Ministerul Apărării Naţionale edifică spaţii de protecţie a populaţiei la nivelul localităţilor Plauru şi Ceatalchioi, precum şi la nivelul altor localităţi cu un număr mic şi foarte mic de locuitori, stabilite la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a mai decis CNSU după ce, în urma atacurilor ruseşte vizând porturi din regiunea Odesa, fragmente ale unei drone au fost găsite în zona localităţii Plauru, iar la Chilia un proiectil a străpuns acoperişul şi tavanul enexei unei locuinţe.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa invadată de șerpi uriași, frecventată și de români: reptile de doi metri care...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”