Sondaj Bloomberg: Biden reduce din avantajul lui Trump în șapte dintre cele mai indecise state din SUA

Data actualizării: Data publicării:
biden si trump
Donald Trump a calificat drept „stranie” ultima confruntare televizată cu Joe Biden. Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald Trump, din 28 iunie, preşedintele american Joe Biden a redus avantajul deţinut de Trump în aşa-numitele swing states (state oscilante, indecise - n.r.) în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie din SUA, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de Bloomberg şi citat de EFE, transmite Agerpres.

Sondajul concentrat exclusiv pe şapte dintre cele mai indecise state din SUA, relevă că Trump îl depăşeşte pe actualul preşedinte al SUA, obţinând 47% din intenţiile de vot, comparativ cu Biden, în favoarea căruia s-au pronunţat 45% dintre persoanele intervievate, ceea ce reprezintă cea mai mică diferenţă în favoarea fostului preşedinte republican de când Bloomberg a început să analizeze climatul de vot în aceste state, în octombrie trecut.

Dacă este analizat fiecare stat în parte, Biden chiar îl devansează pe Trump în Michigan (48% faţă de 43%) şi Wisconsin (47% faţă de 44%), în timp ce fostul preşedinte avea un avans între 1% şi 3% în Nevada, Arizona, Carolina de Nord şi Georgia. Cea mai mare diferenţă între presupuşii candidaţi ai Partidului Democrat şi ai Partidului Republican s-a produs în Pennsylvania, unde Trump s-a impus cu 51% din sprijin faţă de 44% pentru Biden, în primul sondaj Bloomberg după dezbaterea prezidenţială din 28 iunie.Bloomberg, împreună cu Morning Consult, a intervievat 4.902 alegători înregistraţi în statele menţionate, între 1 şi 5 iulie, cu o marjă de eroare de 1%, conform calculelor acestora.

"Deşi prima dezbatere prezidenţială din 2024 a părut să-i alarmeze pe unii lideri democraţi, sondajele noastre din statele swing pentru Bloomberg News arată că această chestiune nu a contribuit prea mult la schimbarea dinamicii cursei", a scris Eli Yokley, consultantul politic la Consult Morning, cu prilejul publicării sondajului. Şi asta în condiţiile în care, dintre persoanele chestionate, doar 13% dintre respondenţi l-au indicat pe Biden câştigător atunci când au fost întrebate cine a fost învingătorul dezbaterii din 28 iunie.

Totodată, aproximativ 20% dintre respondenţi au declarat că actualul preşedinte este apt mental, în timp ce aproape jumătate au spus acelaşi lucru despre Trump. Decalajele au crescut atunci când persoanele chestionate au fost întrebate despre vârsta candidaţilor: 44% au considerat că Biden (81 de ani) este prea bătrân şi doar 8% au formulat o apreciere similară la adresa lui Trump (78 de ani).Pe de altă parte, trei din 10 zece alegători democraţi din aceste state şi-au exprimat opinia că Biden ar trebui să abandoneze cursa prezidenţială.

Sondajul Bloomberg contrazice sondajele naţionale publicate în ultimele zile, inclusiv cel al The New York Times/Siena College, care arăta că Trump şi-a mărit avantajul şi că era deja cu şase puncte procentuale peste Biden la nivel naţional.

Editor : D.U.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri