Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au vizitat miercuri Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și s-au fotografiat cu un grup de pelerini români, relatează Agerpres.
Mai mulţi lideri prezenţi la Ierusalim pentru cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau - "Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism", care are loc la Ierusalim, au vizitat miercuri Biserica Sfântului Mormânt. Printre aceştia s-a numărat şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează începând de marţi o vizită în Israel. Marţi, el s-a întâlnit cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, iar miercuri dimineaţă cu liderul Alianţei "Albastru şi Alb" din Israel, Benjamin Gantz. Tot miercuri, şeful statului va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.
Joi, preşedintele Iohannis va participa la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau - "Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism".