Klaus Iohannis: Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare, dar după 15 mai. Va fi făcută în pași și vom trăi cu restricții
Președintele Klaus Iohannis a avut marți o nouă ședință de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. La ședință au participat premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri. După ședință, președintele a declarat că după 15 mai ar putea fi ridicate restricțiile impuse de autorități, dacă numărul de cazuri și de decese va fi în scădere. Klaus Iohannis a criticat documentul apărut în spațiul public elaborat de Institutul Matei Balș, care prevede măsura carantinării persoanelor peste 65 de ani.
Declarația președintelui:
„Bună ziua! Hristos a înviat!
Dragi români, în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru că ați respectat măsurile impuse de autorități în aceste zile de sărbătoare. Sunt foarte bucuros să constat că am reușit cu toții, împreună, să facem ce ne-am propus, în speță fiecare să stea acasă și să sărbătorim Învierea Domnului așa cum am putut mai bine în această perioadă de pandemie.
Vreau în acest moment însă să mulțumesc și bisericilor, preoților care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase în așa fel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare.
Mulțumiri se cuvin și autorităților, care au fost prezente, care au știut să intervină atunci când a fost cazul și au știut să vină în ajutorul oamenilor acolo unde a fost nevoie.
Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical, care, în timp ce majoritatea a stat acasă și a sărbătorit în liniște Paștele, au fost la serviciu, au avut grijă de cei bolnavi și s-au implicat foarte, foarte bine.
Totuși, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni cu iz clar negativ și vreau aici să condamn cu fermitate acele manifestări violente care au fost puține, dar foarte vizibile. Au fost, din păcate, oameni care nu au înțeles despre ce este vorba, nu au înțeles de ce trebuie să respecte normele, și, în aceste chestiuni, trebuie să laud iar autoritățile, în special poliția și jandarmeria, care au intervenit la timp și ferm. Și așa trebuie să rămână în continuare. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente, astfel de încălcări ale normelor în condițiile în care această pandemie creează probleme pentru noi toți, nu numai pentru unii.
Este foarte clar, în condițiile în care marea majoritate a românilor a respectat foarte bine toate normele, acolo nu se respectă trebuie intervenit prompt, ferm, clar și așa se va întâmpla și în continuare.
Acum este timpul să ne gândim la ceea ce se numește un plan de relaxare atunci când condițiile vor fi îndeplinite. Este acum în vigoare un decret pentru starea de urgență care se termină pe data de 15 mai. Deci, după data de 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese în urma bolii scade, dacă noi respectăm cu toții măsurile impuse de autorități și lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare.
Vreau să spun însă de la început că această relaxare va fi făcută în pași, nu va exista o relaxare dintr-o dată, fiindcă specialiștii ne spun că virusul nu va dispărea, deci va trebui să continuăm să trăim cu anumite restricții. Aceste chestiuni însă se hotărăsc în baza dovezilor științifice și medicale de către politicieni, de către Guvern. Aceste chestiuni vor fi discutate în detaliu cu specialiștii, cu comitetul științific care funcționează pe lângă ministerul Sănătății, cu cei care sunt efectiv implicați în gestionarea epidemiei. Aceste lucruri vor fi aduse la cunoștința publicului de către autoritățile care se ocupă concret de aceste chestiuni. Voi face eu declarații, va face premierul declarații, va face ministrul sănătății declarații, va face ministrul de Interne, iar pe partea economică, unde iarăși se lucrează pe un pachet de repornire a economiei, sigur, ministrul Economiei va face aceste declarații. Repet, toate deciziile se vor lua în baza unor dovezi științifice, medicale și rezultatele din teritoriu.
În niciun caz aceste măsuri nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze poate politic, poate în alt fel.
Și am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de „cum nu” de la un institut, de altfel bine cotat. A apărut o documentație care venea să explice ce trebuia făcut.
Așa nu se poate! Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să-l pună pe masă și să spună „așa se va întâmplat”. Repet, lucrurile se vor întâmpla așa cum vor fi decise de autorități, în baza dovezilor clare, practice, științifice.
A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște și vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină.
Dragii mei, așa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aș putea să le spun!
Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane!
Atunci când va fi nevoie vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală. În niciun caz - repet, în niciun caz - statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI.
Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populație, or panica este ultimul lucru de care avem nevoie.
Așadar, revin: toată lumea trebuie să fie responsabilă, inclusiv cei de la diferitele institute de știință, inclusiv oamenii care sunt considerați experți, fiindcă nu putem să avem un plan pentru fiecare, noi trebuie să avem un plan pentru România. Iar la acest plan lucrăm împreună cu Guvernul Orban. Chiar acum câteva minute am încheiat o întâlnire, în care am evaluat impactul măsurilor, acum, în aceste zile de sărbătoare.
Este important să știm că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare. Este la fel de important de știut că aceste măsuri vor fi graduale. La început vor fi posibile iarăși activități care prezintă un risc mic de contaminare cu acest virus. Este evidentă nevoie de o evaluare a medicilor, a specialiștilor, dar și o evaluare economică, fiindcă noi dorim să repornim economia României.
Este la fel de important să înțelegem acum - după ce cât de cât am parcurs o etapă importantă din această epidemie - să înțelegem că relaxare înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia și atunci responsabilitatea revine mai mult decât până acum fiecăruia dintre dumneavoastră, dragi români. Fiecare dintre noi va fi mai responsabil în privința chestiunilor care îl privesc direct. Fiecare dintre noi va trebui să aibă mai multă grijă de el, de familia lui și de ce cei apropiați.
Este încă prea devreme să relaxăm acum aceste măsuri, ceea ce am detaliat se referă la perioada de după 15 mai, când vom intra într-o nouă perioadă, care - dacă respectăm până atunci foarte bine, cum am făcut-o și până acum, măsurile impuse de autorități - sigur va duce la o îmbunătățire a traiului nostru, a fiecăruia.
Aceste măsuri vor fi luate de guvernanți împreună cu mine, vi le vom comunica și împreună, drag români, vom trece cu bine de această epidemie.
Vă mulțumesc!”, a declarat președintele.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News