Klaus Iohannis a promulgat legea prin care în România se vor face stocuri de urgenţă medicală

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis presidency2
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind promulgarea Legii privind stocurile de urgenţă medicală.

Actul normativ prevede constituirea stocurilor de urgenţă medicală ca rezerve materiale, destinate intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei în situaţii de urgenţă generale, de tipul de risc – epidemii şi alte evenimente generatoare de victime multiple.

Banii necesari vor fi asiguraţi de Ministerul de Finanţe, care are obligaţia de a completa cu alte sume, în funcţie de necesităţi, cantităţile propuse, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis a semnat luni decretul prin care instituie stare de urgenţă în România pentru 30 de zile. Decretul urmează să fie votat joi în Parlament. Astfel, au fost luate mai multe măsuri, precum închiderea şcolilor şi universităţilor în această perioadă, plafonarea preţului la medicamente.

Prin decretul privind starea de urgenţă se permit achiziţiile de materiale sanitare şi medicamente, angajări fără concurs la Ministerul de Interne, care preia coordonarea deciziilor, sau la Ministerul Sănătăţii, pentru mărirea numărului de oameni disponibili pentru combaterea virusului.

În caz de necesitate, doar când se situaţia se agravează, se vor putea închide graniţele şi vor fi restricţii de circulaţie rutieră, feroviară, navală şi aeriană. Totodată, ar putea fi închise gradual restaurantele, hotelurile, frontierele, chiar şi metroul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri