Kasparov: Putin e fericit să intervină oriunde, pentru a tulbura apele, dar România nu e un teritoriu unde poate face un progres real

Data actualizării: Data publicării:
Garry Kasparov acorda un interviu
Garry Kasparov. Foto: Profimedia

Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai acerbi critici „în viaţă” ai lui Vladimir Putin, crede că România nu este atât de vulnerabilă la încercările liderului rus de a interfera în situaţia politică, în special când este vorba de alegeri, în schimb, Republica Moldova, care are alegeri prezidenţiale în octombrie, este o „ţintă naturală”, relatează News.ro.

Evident, Putin este fericit să intervină oriunde poate, pentru a tulbura apele. Ştiu destul de puţin despre situaţia de aici (din România - n.r.), dar acesta nu este un teritoriu în care el să poată face un progres real. S-ar putea să mă înşel, dar nu văd nicio schimbare în politica externă românească care să depindă de rezultatul alegerilor. Candidaţi principali, cred că toţi, cu anumite nuanţe, susţin actualul curs politic al românilor”, a declarat într-o conferinţă de presă Garry Kasparov, fondatorul Grand Chess Tour, aflat luni la Bucureşti la Superbet Chess Classic 2024.

El a avertizat însă că „Putin este activ” şi a spus că „activităţile sale acum pot fi văzute în Germania, în Franţa, în ţările în care, din păcate, există forţe politice puternice care pledează deschis pentru schimbarea poziţiilor europene faţă de Ucraina”.

Întrebat despre Republica Moldova, renumitul şahist a spus că Moldova a fost „natural” şi „cu siguranţă” una dintre ţinte, atunci când Putin a început războiul din Ucraina, pe care se aştepta să-l câştige foarte repede. „Dar acum este blocat în Ucraina, însă se pare că nu-şi pierde concentrarea asupra Moldovei. Am văzut că politicienii pro-ruşi vin şi se întorc de la Moscova”, a menţionat disidentul rus.

„Şi dacă are o şansă de a incita situaţia acolo, o va face”, a avertizat el, deşi este de părere că în prezent, liderul de la Kremlin nu are suficiente resurse pentru a o face cu succes. „Dar, din nou, Moldova este una dintre ţinte”, a subliniat el.

„Să sperăm că politicienii europeni recunosc acest lucru şi oferă o formă de asistenţă pentru a se asigura că provocatorii ruşi şi separatiştii ruşi nu vor lua amploare acolo”, a adăugat Garry Kasparov, care a precizat, la observaţia unui jurnalist, că este cel mai vocal critic „în viaţă” al lui Vladimir Putin, o aluzie ironică la seria de disidenţi ruşi care au murit subit în ultimii ani.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri