Procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru fostul ministru. Miron Mitrea este acuzat că, pe vremea în care era ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a primit mită circa 300.000 de euro, sub formă de lucrări de construcţie la o casă aparţinând mamei sale.
Avocaţii apărării au cerut achitarea inculpaţilor, susţinând că nu există dovezi care să ateste vinovăţia lor.
Miron Mitrea este acuzat, alături de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor. Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.
Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată în 5 martie 2009, însă ÎCCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ în 25 octombrie 2013.