Victor Becali, eliberat din închisoare: Nu mi-a făcut vreun serviciu. Mai aveam vreo 50 de zile

Data actualizării: Data publicării:
victor becali

Victor Becali, condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul „Transferurilor” în 2014, va fi liberat condiţionat. Decizia luată de Tribunalul București joi seară este definitivă.

ACTUALIZARE 22.40. „Aş mai fi avut vreo 50 de zile, nu mi s-a făcut niciun mare serviciu. Toată lumea a făcut 50-55% din pedeapsă, eu am peste 95% din pedeapsă.

Cineva trebuie să facă puşcărie. Dacă toţi bărbaţii fug de puşcărie, cineva trebuie să facă. Fac eu, face Borcea, a declarat el, la ieşirea din penitenciar.

Referindu-se la condiţiile de detenţie, Victor Becali a răspuns că şi pentru gardieni sunt la fel ca şi pentru deţinuţi.


Victor Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, unde a ispășit o pedeapsă de patru ani şi opt luni închisoare în dosarul „Transferurilor”. El a scăpat astfel de un an din pedeapsa inițială.

În 14 septembrie, fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost liberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2014, în dosarul transferurilor de jucători au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Dintre cei opt condamnați în acest dosar, încarcerat mai este doar Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul „Transferurilor”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Bancnotele se schimbă. Cum vor arăta noii bani şi ce se întâmplă cu cei pe care mulţi români i-au economisit
Digi FM
Surpriză de proporții. Cine și-a făcut apariția la funeraliile Papei Francisc. Imaginile au făcut înconjurul...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Iubirile lui Renée Zellweger. A fost căsătorită doar patru luni. „Bridget Jones” împlineşte 56 de ani
Adevarul
„Moș Pisoi”, eroul din umbră căruia îi datorăm apariția primului stat român
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Ce documente trebuie depuse pentru un ajutor de 1.700 lei la pensie?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”