Eliberarea condiţionată a lui Borcea, respinsă

Data actualizării: Data publicării:
cristian borcea

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins, miercuri, solicitarea de eliberare condiţionată a fostului acţionar al Dinamo Cristian Borcea, care execută o pedeapsă cu închisoarea de şase ani şi patru luni în dosarul "Transferurilor de jucători". Decizia instanţei nu este definitivă.

ACTUALIZARE. Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare a lui Cristian Borcea.


ACTUALIZARE. Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au rămas în pronunţare miercuri pe cererea de eliberare condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal, transmite Agerpres.


Este pentru a doua oară când Cristian Borcea cere eliberarea condiţionată. El a mai făcut o astfel de solicitare şi în 2017. Atunci, Judecătoria Sectorului 4 i-a admis cererea, dar Tribunalul Ilfov a decis, în octombrie, că fostul acţionar al Dinamo nu poate fi eliberat condiţionat şi că poate formula o nouă cerere după şase luni.

Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor de jucători”.

În martie 2014, în dosarul „Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

În luna februarie a acestui an, magistraţii instanţei supreme au decis achitarea lui Cristian Borcea în dosarul privind mita dată fostei judecătoare Geanina Terceanu. În acest dosar, Victor Becali a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, iar Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.

Sursa: News.ro

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri