Valeriu Zgonea: Am considerat oportun să-l informez și pe Traian Băsescu asupra statutului parlamentarilor

Data publicării:
1801 20citrezgonea-44569-1

Valeriu Zgonea, dar şi alţi aleşi, au acuzat presa că „nu a înţeles bine” ce vroia să reglementeze articolul referitor la ridicarea imunităţii. Astfel, în privinţa infracţiunilor flagrante, noul Statut prevede că parlamentarul nu mai poate fi reţinut fără acordul Camerei. Vechiul text permitea reţinerea în flagrant, cu condiţia ca Parlamentul să fie imediat înştiinţat.

În proiectul de modificare a statutului, prezentat joi, se arătau următoarele: În cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a unui senator sau deputat, Parchetul trimite această cerere la Parlament, care decide ridicarea sau păstrarea imunităţii celui în cauză. În suţinerea cauzei sale, Parchetul General ar fi trebuit să trimită Parlamentului acele probe pe care le considera relevante pentru ridicarea imunităţii.

Vineri, după negocieri pe care preşedintele Camerei Deputaţilor le-a avut cu mai mulţi oficiali, inclusiv din cadrul Parchetului General, s-a agreat o altă formulare, fiind eliminată partea referitoare la „probele relevante”. Se va intra cu această nouă formulare luni în comisia de statut, urmând ca marţi să fie dezbătută în plen.

Consultările, un exemplu de transparenţă, au avut loc la iniţiativa lui Valeriu Zgonea, transmite reporterul Digi24. El a şi explicat gestul său prin faptul că, deşi Parchetul, ANI sau Preşedinţia nu au dreptul de legiferare, deci nu poate propune amendamente, ar putea veni cu observaţii de care parlamentarii pot sau nu să ţină cont. „Este o modificare complexă a statutului”, a apreciat social-democratul.

Prevederile asupra cărora s-au pus de acord aleşii vineri:

- Conflictul de interese va fi pentru prima oară recunoscut în statut. - Parlamentarul în stare de conflict de interese va fi suspendat cel mult şase luni. - Parlamentarii nu vor mai putea închiria spaţii pentru birouri de la familie şi rude până la gradul al treilea şi nici nu le vor mai putea angaja la birourile parlamentare. - Se va introduce o distincţie între parlamentarul independent şi neafiliat. - Depunerea declaraţiei de interese devine obligatorie – o altă noutate; până acum, o reglementare în acest sens era stipulată doar în Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ceea ce priveşte situaţiile de incompatibilitate, viitorul Statut prevede consultarea Agenţiei Naţionale de Integritate pe fiecare caz în parte.

Aleşii în conflict de interese vor putea fi suspendaţi cel mult şase luni

În urma discuţiilor derulate vineri, s-a stabilit de asemenea că conflictul de interese va fi pentru prima dată recunoscut în Statutul senatorilor şi deputaţilor, document ce urmează să fie supus votului în şedinţă comună săptâmâna viitoare. Doar că „parlamentarul în stare de conflict de interese va fi suspendat cel mult şase luni”, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Imunitatea parlamentară

- Cererea de ridicare a imunităţii trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete, legale şi temeinice care justifică reţinerea, arestarea sau percheziţia după caz (a fost eliminată partea privind probele considerate relevante). „Parchetul General a fost de acord cu această formulare”, a spus Zgonea. - În caz de infracţiune flagrantă, parlamentarul este reţinut, dar reţinerea trebuie supusă aprobării Parlamentului. Vineri, preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a trimis şi preşedintelui propunerile de modificare a statutului parlamentarilor. Gestul său a stârnit uimirea colegilor din Uniunea Social Liberală, întrucât legislativul nu are această obligaţie. Administraţia Prezidenţială a informat că nu a primit nici un proiect de statut, dar preşedintele a avertizat oricum că o măsură de consolidare a imunității senatorilor și deputaților în fața legii ar fi o eroare.

Citeşte şiTraian Băsescu: O consolidare a imunității parlamentare ar fi o gravă eroare

Şi mai surprinzător, Valeriu Zgonea a vorbit despre statutul parlamentarilor şi cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, Duane Butcher.

Proiectul de Statut a fost trimis de asemenea Guvernului, Parchetului şi Agenţiei Naţionale de Integritate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...