Executarea silită începe la cererea unui creditor şi este dusă la îndeplinire de către un executor judecătoresc. Se poate face prin toate mijloacele posibile, asta însemnând - popriere, sechestru, vânzare de bunuri mobile sau imobile. Ceea ce înseamnă că odată începută executarea silită, aceasta se poate realiza prin orice mijloc până la acoperirea sumelor pretins datorate.
Titlul executoriu este actul care deschide dreptul de executare silită. Acesta poate fi o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie sau un contract notarial de orice fel care impune o obligaţie. Poate fi chiar şi un contract de credit bancar sau procese verbale emise de executorii judecătoreşti, chiar şi contractele de asistenţă juridică ale avocatului, deci acele acte care, prin lege sunt considerate titluri executorii.
În majoritatea cazurilor, executarea silită începe printr-o somaţie. Această somaţie, emisă de executor, va aduce la cunoştinţă ca s-a solicitat executarea silită si va notifica plata sumelor sau restituirea bunurilor. Termenul acordat este între 5-15 zile. În momentul în care aţi primit orice act de executare aveţi dreptul să faceţi contestaţie la executare.