Ţuţuianu: "SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei SIPA"

Data publicării:
Adrian Tutuianu, comisie de control SRI in Parlament_inquam george calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi, la Parlament, că a solicitat Serviciului Român de Informaţii o informare cu privire la modul în care a fost gestionată arhiva SIPA, din răspunsul primit rezultând faptul că Serviciul nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei acestei structuri.

Adrian Tutuianu, comisie de control SRI in Parlament_inquam george calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

„Astăzi (marţi – n.r.) am cerut o informare de la SRI legat de modul în care a fost gestionată arhiva deţinută de Seviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA). Afirmaţia pe care o fac pe baza materialului transmis este că SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei acestei structuri”, a subliniat preşedintele Comisiei de control al SRI, potrivit News.ro.

Adrian Ţuţuianu a ţinut să facă „o precizare suplimentară” cu privire la acest subiect.

 „În anul 2005, Rasirom a avut un contract de instalare a unui subsistem de control al accesului din cadrul sistemului de protecţie fizică a informaţiilor clasificate pentru spaţiile ocupate de Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, integrarea sistemului fiind finalizată în decembrie 2005. În luna februarie 2007 Rasirom a semnat un contract de mentenanţă cu ANP, ce avea ca obiect mentenanţa sistemului prin realizarea de revizii semestriale. Deoarece în primul semestru al anului 2007 nu a fost efectuată nicio inspecţie, Rasirom a fost solicitat în luna septembrie pentru realizarea unor intervenţii datorită unor defecţiuni constatate de beneficiari la sistem, însă fără a rezulta data la care acestea apăruseră”, a explicat social-democratul.

Adrian Ţuţuianu a mai spus că, în anul 2012, „Ministerul Justiţiei a solicitat SRI un spaţiu pentru această arhivă, SRI a comunicat că nu deţine un spaţiu corespunzător pentru a prelua această arhivă”.

Întrebat dacă este nevoie de desecretizarea raportului privind arhiva SIPA, preşedintele Comisiei de control al SRI a răspuns afirmativ, argumentând că trebuie să se ştie ce informaţii se regăsesc în această arhivă.

„Eu cred că da. Problema e la justiţie, nu la comisia de control parlamentar. Trebuie să ştim ce se găseşte în acea arhivă şi dacă sunt persoane care au sustras documente, care au copiat documente şi le-au folosit în scopuri care sunt nelegitime, trebuie să răspundă”, a conchis Adrian Ţuţuianu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”