Tudorel Toader vrea să stabilească prin OUG procedura de selecţie a candidatului României pentru Parchetul UE

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader
Foto: gov.ro

Ministrul Justiţiei vrea să stabilească prin ordonanţă de urgenţă procedura de desemnare a procurorului european din partea României. Fiecare țară din cele 22 de state europene care participă la proiect va desemna un procuror care va activa în structura centrală a instituției, iar Tudorel Toader propune ca o comisie pe care el o prezidează să selecteze propunerea ţării noastre. Deja pentru şefia acestei noi structuri europene este favorită Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, dar pentru această funcţie candidaturile sunt independente, în baza unor criterii de selecție, și nu sunt propuse de statele membre.

Ministerul Justiţiei vrea să adopte prin ordonanţă de urgenţă procedura de selecţie naţională, aşa că a transmis un proiect la Consiliul Superior al Magistraturii. Documentul prevede că ministrul Justiţiei face lista de propuneri, după o selecţie făcută de o comisie.

Comisia de selecție va fi desemnată de ministrul justiției și va avea patru membri pe lângă cel care o va conduce (Tudorel Toader). Din această comisie de selecție ar urma să facă parte un reprezentant al Parchetului General, desemnat de procurorul general al României, un reprezentant al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de plenul acestei structuri, și de asemenea doi specialiști în cooperare internațională în materie penală, care la rândul lor vor fi propuși de ministrul justiției, Tudorel Toader.

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență, pentru care Tudorel Toader cere avizul CSM, orice procuror sau judecător cu cel puţin 15 ani experienţă şi grad profesional maxim îşi poate depune candidatura, însă este importantă şi experienţa în combaterea fraudelor cu bani europeni.  După un interviu, care va fi public, ministrul selectează trei nume, din care Consiliul Uniunii va desemna procurorul european din partea României. 

Regulamentul Parchetului European prevede că, până la finalul lunii martie, fiecare stat care l-a ratificat trebuie să trimită Consiliului Uniunii trei propuneri pentru reprezentantul său în colegiul Parchetului al cărui rol este combaterea fraudelor cu fonduri europene.

După o procedură similară, tot ministrul Justiţiei va face propunerile pentru funcţiile de procurori europeni delegaţi, cei care rămân în ţară şi lucrează efectiv în dosarele de fraudă cu fonduri europene cu prejudicii mari sau în care sunt implicaţi cetăţeni sau firme din mai multe state.

Acest proiect de OUG vine în contextul în care la finalul anului trecut, Ministerul Justiției a făcut o serie de dezbateri publice, dar pe un proiect de lege la momentul respectiv, lege care nu a mai ajuns în plenul Parlamentului pentru a fi discutată.

Procurorul european din fiecare stat european face parte din conducerea instituției, care va fi asigurată de un procuror european-șef. Pentru acest post ne aflăm în prezent în etapa unei liste scurte pe care apare și numele fostei șefe de la DNA, Laura Codruța Kovesi. Ea a fost pusă însă sub acuzare, vineri, în România de către Secția specială pentru investigarea magistraților.

Citiți și: 

Kovesi a ieșit de la audieri: Am făcut două recuzări. Nu am comis niciodată fapte penale

Adevărata miză a cazului Kovesi

Mai are Laura Codruța Kovesi susținerea populației?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...