De ce a scăpat Ghiţă. Explicaţiile fostului ministru de Interne

Data actualizării: Data publicării:
dragos tudorache

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, joi, că i-a prezentat succesorului său concluziile pe care el le-a primit de la Poliţia Română şi Direcţia de Opraţiuni Speciale în cazul lui Sebastian Ghiţă. Astfel, cei de la DOS au acţionat legal, pentru că nu aveau o bază juridică pentru a interveni „mai intruziv în viaţa domnului Ghiţă”. Tudorache a spus că acesta este un caz în evoluţie şi este convins că noul ministru de Interne, Carmen Daniela Dan, „va urmări îndeaproape”.

dragos tudorache

„I-am prezentat concluziile primite şi de mine de la IGPR şi de la Direcţia de Operaţiuni Speciale cu privire la modul în care a fost implementată ordonanţa procurorilor. Concluziile mele, văzând modul în care s-a acţionat atunci, cei de la DOS au implementat ordonanţa aşa cum trebuia. Nu aveau o bază juridică pentru a interveni mai intruziv în viaţa domnului Ghiţă. E un caz în evoluţie şi sunt convins că şi doamna ministru (Carmen Daniel Dan, n.r.) va urmări îndeaproape”, a spus Dragoş Tudorache, potrivit News.ro.

În 22 decembrie, Dragoş Tudorache i-a solicitat şefului Poliţiei Române să facă o anchetă internă cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul lui Sebastian Ghiţă, după ce pe numele acestuia a fost emis un mandate de aducere la DNA Ploieşti, în 21 decembrie, dată de la care fostul deputat nu a mai fost găsit, existând suspiciuni că a plecat din ţară, deşi era sub control judiciar şi avea mai multe interdicţii.

Ancheta internă a vizat modul în care s-au derulat controlul judiciar, realizarea procedurii de citare, punerea în executare a mandatului de aducere şi efectuarea activităţilor dispuse prin ordonanţa emisă de unitatea de parchet, desfăşurate de poliţişti de la Poliţia Judeţeană Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Reprezentanţii Poliţiei Române anunţau, în 28 decembrie, că nu au fost constatate încălcări ale normelor procedurale în urma anchetei interne şi că nu sunt date care să confirme ieşirea din ţară a lui Sebastian Ghiţă.

În urma anchetei s-a stabilit că poliţiştii de la Poliţia Judeţeană Prahova „au executat activităţi de aducere la îndeplinire a citaţiei procedurale, a mandatului de aducere, precum şi de executare a măsurilor  controlului judiciar”, în timp ce poliţiştii de la Direcţia Operaţiuni Speciale au desfăşurat activităţile dispuse de procuror, prin ordonanţă.

„Acestea au avut drept scop completarea materialului probator, fără limitarea libertăţii de mişcare a inculpatului Ghiţă Sebastian”, preciza Poliţia Română.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...