Tornado - operațiunea de compromitere a lui Kovesi, comandată de un fost ofițer SRI

Data actualizării: Data publicării:
daniel dragomir fb via bn24 crop

Procurorii români se apropie tot mai mult de cei care i-au angajat pe spionii Black Cube pentru a căuta informaţii despre şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Un fost şef din Serviciul Român de Informaţii este cercetat pentru şase capete de acuzare şi a fost arestat preventiv la cererea procurorilor DIICOT. Daniel Dragomir ar fi negociat cu şefii Black Cube operaţiunea de spionare a Laurei Codruţa Kovesi, numită "Tornado". Ofiţerul SRI este trimis în judecată pentru corupţie, într-un dosar DNA.

daniel dragomir fb via bn24 crop
Foto: Facebook via BN24

Procurorii DIICOT susţin că Daniel Dragomir s-a întâlnit de două ori anul acesta cu unul dintre fondatorii companiei Black Cube, Dan Zorella, suspect şi el în dosar. Ambele întâlniri au avut loc la Bucureşti. Prima la început de februarie (01.02.2016), iar a doua la jumătatea lunii martie (16.03.2016). Atunci ar fi stabilit cu exactitate tot ce trebuie făcut, dar şi bugetul operaţiunilor şi comisionul de îndeplinire cu succes a misiunii.

Procurorii anti-mafia spun că reprezentanţii Black Cube aveau încredere în fostul şef din SRI şi că acestuia i-ar fi fost uşor să-i convingă pe israelieni că în spatele său sunt persoane importante, interesate de reuşita unui astfel de plan.

Daniel Dragomir i-ar fi prezentat lui Dan Zorella atât contextul şi necesitatea operaţiunii, dar şi ţintele, iar strategia ar fi fost gândită până în cel mai mic detaliu. De la sosirea echipei Black Cube în România şi până la publicarea eventualelor informaţii compromiţătoare în presa internaţională.

La începtul anului, fostul şef din SRI s-a întânit cu reprezentanţii Black Cube. Atunci au pus la cale modul în care Laura Codruţa Covesi urma să fie spionată.

În dosar este martor şi avocata Laura Vicol, o apropiată a fostului ofiţer SRI. Laura Vicol e cea care a apărat-o în instanţă pe fosta şefă DIICOT, Alina Bica.

Laura Vicol, martor în dosarul Black Cube: „Informaţiile sunt nepublice. Eu am calitatea de martor. Nu pot nici măcar să comentez acest subiect.”

Operaţiunea de spionare a şefei DNA a fost botezată "Tornado". Fostul ofiţer SRI este un personaj controversat. DNA l-a trimis în judecată anul trecut într-un dosar de corupţie pentru că ar fi cerut bani de la un cetăţean libanez pe care îl ajuta să-şi protejeze afacerile. Oferea sfaturi despre cum să evite interceptările telefonice şi cum să comunice codat. Procurorii DIICOT spun că Daniel Dragomir a iniţiat un grup infracţional ogranizat, ajutat de angajaţii firmei Black Cube.

Cei doi israelieni arestaţi în România, Ron Weiner şi David Geclowicz, aveau atribuţii bine stabilite. Unul s-a ocupat cu obţinerea adreselor de e-mail ale rudelor procurorului şef DNA, iar celălalt a spart căsuţele de poştă electronică. Scopul: obţinerea de informaţii compromiţătoare despre Laura Codruţa Kovesi, spun achetatorii. Cei doi israelieni au stat timp de mai multe luni în arest preventiv. Unul dintre ei şi-a recunoscut faptele.

Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef DNA, în 9 iunie, la „Jurnalul de Seară”: „Pot să spun ce am spus şi anterior. Eu şi membrii familiei mele am fost doar hărţuiţi. Nu ni s-a spart niciun cont de email, nu au fost alte intruziuni în viaţa noastră privată. Este treaba procurorului de caz să stabilească cui au spart conturile, de ce le-au spart, cui dădeau informaţiile... Eu am dat o declaraţie în calitate de martor, toate informaţiile pe care le-am avut le-am dat procurorului de caz, este investigaţia DIICOT, chiar nu pot să vă dau alte informaţii”.

În România au venit şi rudele celor doi israelieni. Au mers la instanţă pentru a cere eliberarea celor doi suspecţi.

Chaterine Weiner: „Sunt foarte, foarte îngrijorată pentru copilul meu. Îl iubim şi îl aşteptăm acasă.”

Rose Geclowic, mama unuia dintre suspecţi: „Niciodată nu a avut probleme”.

Procurorii DIICOT au fost în Israel unde i-au audiat pe alţi doi suspecţi din acest dosar, Dan Zorella şi Avi Yanus, doi dintre fondatorii Black Cube. Ei au dat detalii despre afacerea încheiată cu fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir. Compania Black Cube fost înfiinţată în 2010 de foşti şefi ai serviciului israelian de informaţii-Mossad. Din board-ul firmei fac parte personaje extrem de influente în Israel, dar şi la nivel mondial. Unul dintre cei mai cunoscuţi dintre aceştia a fost Meir Dagan, omul care a condus, vreme de 9 ani Mossadul, unul dintre cele mai puternice servicii secrete din lume.


 

COMUNICATUL DIICOT:

La data de 13.09.2016  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului DRAGOMIR DANIEL pentru săvârşirea  infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei.  

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pentru realizarea unui scop infracţional precis, prin intermediul unei persoane, inculpatul Dragomir Daniel a intrat în legătură cu un suspect în cauză, reprezentant al companiei israeliene cu numele de marcă „BlackCube”, căruia i-a împărtăşit strategia sa şi scopul urmărit, respectiv denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea sa în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. În primele luni ale anului 2016 , la datele de 01.02.2016 şi 16.03.2016  inculpatul Dragomir Daniel a avut două întâlniri în Bucureşti cu  suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia, cât şi de natura şi toate condiţiile concrete ale operaţiunilor investigative, informative şi intruzive (incluzând aici inclusiv căutarea şi obţinerea corespondenţei electronice ale ţintelor), negocierea şi stabilirea bugetului, plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit.

În perioada martie – aprilie 2016, la solicitarea directă a inculpatului Dragomir Daniel de demarare a operaţiunii „Tornado”,  din dispoziţia suspectilor  D. Z. şi A. Y. și sub coordonarea directa a suspectului G. F., inculpatul Geclowicz David, fiind în posesia unor suficiente date de stare civilă şi informaţii despre anumite persoane anume vizate, a contactat telefonic în repetate rânduri persoane apropiate şefei D.N.A., şi în continuare, folosindu-se de mijloace frauduloase („scenarii”), au reuşit să-i convingă pe aceştia să le furnizeze datele de contact ale conturilor de e-mail, date pe care inculpatul le-a pus la dispoziţia coinculpatului Weiner Ron, pentru a se continua activitatea infracţională specifică.

În continuarea demersului infracţional, inculpatul Weiner Ron, introducând fără drept credenţialele celor trei titulari legitimi, le-a accesat fără drept (fără autorizarea acestora), prin încălcarea măsurilor de securitate (folosirea id-urilor şi parolelor de autentificare obtinute și detinute ca urmare a falsului informatic), conturile de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor de utilizator ale clientilor). Datele au fost ulterior transferate în mijloacele de stocare puse la dispozitie de catre coordonatori, fiind pregătite pentru predarea către inculpatul Yossi Barkshtein. Activitatea infracţională specifică a echipei Weiner Ron şi Geclowicz David s-a realizat şi consumat pe teritoriul României, aceştia cazându-se în perioada 29.03-02.04.2016, la un hotel de pe raza municipiului Bucureşti. Urmare operaţiunilor din data de 02.04.2016, de prindere a inculpaţilor Weiner Ron şi Geclowicz David, inculpatul Yossi Barkshtein, intrat în ţară în dimineaţa aceleaşi zile, nu a mai reușit  să intre în posesia datelor confidenţiale compromise și, aflând despre depistarea făcută de autorităţile judiciare române, în după-amiaza aceleaşi zile a și părăsit teritoriul României pe la punctul de trecere a frontierei Giurgiu către Bulgaria, la scurt timp deplasându-se cu avionul către Marea Britanie, Londra. 

Astfel, inculpatul Dragomir Daniel  împreună cu suspectul D. Z. au iniţiat constituirea grupului infracţional care să realizeze activităţile delictuoase destinate să conducă la atingerea obiectivului proiectului, inclusiv a unor activităţi de natură intruzivă, primul determinând demersurile infracţionale, acceptând urmările ilicite ale acestora şi mai apoi sprijinindu-le şi prin punerea la dispoziţie a unor date privind persoanele de investigat.  

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO-Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice  şi DGPMB –Serviciul Grupări Infracţionale Violente.

Pe anumite segmente procesuale s-a beneficiat de suportul infomativ din partea Serviciului Român de Informaţii.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...