Tactica lui Burnei pentru experimentele eșuate pe copii

Data publicării:
burnei

Noi detalii în cazul chirurgului Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie, aflat acum în arest la domiciliu pentru luare de mită. Procurorii spun că medicul a realizat operaţii pentru afecţiuni inventate, a făcut prelevări de ţesut şi fragmente osoase fără ca pacienţii să ştie, şi a făcut experimente medicale ilegale pe copii.

Ţesuturile şi fragmentele osoase descoperite de procurori în frigiderul medicului ar fi fost recoltate fără acceptul pacienţilor şi erau folosite pentru alte intervenţii chirurgicale, dar fără niciun fel de aprobare sau suport ştiinţific.

Gheorghe Burnei inventează probleme de sănătate (...) efectuează de multe ori intervenţii chirurgicale cu mult disproporţionate cu problema reală. (...) Efectuează intervenţii chirurgicale şi acolo unde acestea nu se impun în raport cu situaţia sau vârsta copilului, implantează sisteme şi proteze care nu sunt necesare”, se arată în referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Într-un cuvânt – experimente, - spun procurorii.

„În cazul altor copii ai căror părinți nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eșuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operațiile, dar în realitate continuă experimentele”, se arată în referat.

Anchetatorii sunt uimiţi că medicul ar fi cerut bani şi pentru operaţiile nereuşite. El a fost filmat de 15 ori în ultimele două luni primind bani pentru intervenţii sau consultaţii. Nu cerea direct, însă internările repetate, fără operarea copiilor, sau prezentarea unor situaţii medicale mai grave decât în realitate erau metode de a îi convinge pe părinţi să plătească.

- Vă consideraţi vinovat de toate acuzaţiile ce v-au fost aduse?

- Nu.

Şi conducerea spitalului face acum verificări în legătură cu activitatea doctorului.

A fost demarată şi o anchetă internă a spitalului, de verificare a respectării protocoalelor interne şi ale secţiei, ale Clinicii de ortopedie. Programul operator a fost preluat de colegi”, spune Denis Stănescu, purtător de cuvânt al Spitalului Marie Curie.

Deşi acuzaţiile procurorilor în legătură cu practicile medicului sunt dintre cele mai grave, oamenii continuă să vină la uşa cabinetului său.

Parchetul Capitalei a contestat deja decizia de plasare în arest la domiciliu a chirurgului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...