Tabără TSD pe banii statului, cu semnături false de la zeci de studenți

Data publicării:
TSD Pitesti1

Zeci de studenţi ai Universităţii din Piteşti au fost folosiţi drept paravan pentru a acoperi cheltuielile Ministerului Tineretului pentru un eveniment de partid. E vorba despre dosarul în care un fost director al instituţiei a fost recent trimis în judecată pentru corupţie. Acesta ar fi folosit datele studenţilor pentru a deconta cheltuielile unei tabere politice a organizaţiei Argeş a tineretului social-democrat.

Cristian Meleşteu, fost şef de direcţie în Ministerul Tineretului, este acuzat că, în 2013, a plătit din banii instituţiei tabăra politică de la munte a TSD Argeş. Anchetatorii au descoperit că, pentru a acoperi deturnarea de fonduri, facturile au fost făcute pe numele a zeci de studenţi din Piteşti, cu ajutorul unor complici.

„În vederea decontării proiectului studențesc, inculpata Georgiana Drăghici a solicitat o listă cu date ale unor studenți ai Universității Pitești, ale căror semnături au fost falsificate pe lista reprezentând participanții fictivi la proiectul Ed Eco Sport. Diagrama de cazare și pontajul de masă au fost avute în vedere de funcționari ai MTS, care au avizat plata, fără a avea cunoștință de caracterul fictiv al acestora”, se arată în dosarul trimis în instanţă.

Procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz, mai ales că pe o reţea de socializare au apărut poze de la tabăra politică. Au cerut listele de participanţi de la ministerul Tineretului şi i-au convocat la audieri pe cei 30 de studenţi care, în acte, au mers la Poiana Braşov la un seminar despre protecţia mediului.

„Toți martorii au declarat că nu au participat la nicio activitate la Poiana Brașov în perioada menționată și nu și-au recunoscut semnăturile de pe lista de participare, diagrama de cazare sau pontajul de masă”, potrivit dosarului.

Fostul director din Ministerul Tineretului va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...