Galerie Foto Elevii ruși vor fi trimiși în tabără în Coreea de Nord. Anunțul făcut de șeful mișcării pentru tineret a lui Putin
Data actualizării: Data publicării:
Un grup de elevi ruși va merge într-o tabără din Coreea de Nord la sfârșitul lunii iulie, anunță agenția de presă de stat rusă RIA Novosti, citată de Business Insider.
Potrivit unei postări pe canalul de telegram al RIA Novosti, Grigori Gurov, șeful mișcării pentru tineret fondate de Vladimir Putin, a spus că un număr mare de copii ruși sunt așteptați să meargă în tabără, adăugând că vor fi condiții„excelente”.
Gurov, care conduce „Mișcarea celui dintâi”, mișcarea de tineret lansată de președintele rus Vladimir Putin în decembrie 2022, a mai spus că tabăra de vară nord-coreeană va fi echivalentul Artek, un centru de tineret din Crimeea, fostă tabără de pionieri în perioada sovietică.
Gurov a spus că elevii ruși vor fi trimiși la Tabăra Internațională de Copii din Songdowon în perioada 24 iulie-2 august.
Potrivit site-ului taberei Songdowon, scopul acesteia este să „ajute Coreea de Nord să dezvolte relații cu țările străine”. Copii din Rusia, China, Thailanda, Mongolia și Mexic sunt bineveniți în fiecare an, iar locurile lor sunt subvenționate de stat.
Tabăra include o statuie a lui Kim Il Sung, fondatorul Coreei de Nord, înconjurat de copii, un parc acvatic de dimensiuni mari, un poligon de tir cu arcul, un acvariu și o plajă, potrivit site-ului.
Luna trecută, cele două țări au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză în baza căreia cele două țări trebuie să se ajute reciproc în cazul în care ar exista agresiune împotriva oricăreia dintre ele.