Şerban Mihăilescu: "Cred că a fost o neînţelegere când am declarat la urmărirea penală"

Data actualizării: Data publicării:
serban mihailescu

Fostul senator şi secretar general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, a fost audiat, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului în legătură cu retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa. În cauză mai sunt judecaţi Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

La termenul de marţi al procesului au fost audiaţi, în calitate de martori, fostul senator şi secretar general al Guvernului Şerban Mihăilescu şi Traian Poenaru, avocatul Prinţului Paul de România. 

Potrivit News.ro, Fostul senator PSD Şerban Mihăilescu a spus la instanţa supremă că nu a lucrat niciodată cu Tăriceanu şi că în perioada 2004-2016 l-a întâlnit de două ori - o dată în 2008 la nunta lui Dan Andonic şi a doua oară în Israel, unde fusese invitat de Dan Andronic şi de Nicolae Dumitru, patronul Niro.
"Personal, nu am lucrat niciodată cu Tariceanu. Nici ca partid, nici ca activitate administrativă. În 2006 eram parlamentar. Între 2004 şi 2016 l-am întâlnit pe Tăriceanu de două ori - o dată în 2008, la nunta lui Andronic, eu fiind naşul de botez al copiilor acestuia. Am participat 24 de ore. Venisem din altă parte, am asistat numai la căsătoria religioasă. Mai erau Năstase, Tăriceanu, naşi au fost Dan Ioan Popescu şi Nicolae Dumitru. Erau cam 30 de persoane din România. La petrecere n-am fost, a fost o masă oarecare", a spus fostul secretar general al Guvernului în cabinetul Adrian Năstase.
El a susţinut că în 2009 Nicolae Dumitru, patronul Niro, şi Dan Andronic l-au invitat în Israel. 
"Mergeam în fiecare an la Ierusalim din alte considerente. În perioada verii am fost operat de cancer şi nu am mai mers vara, ci toamna. Am ajuns din altă directie la Tel Aviv şi m-am cazat în acelaşi hotel cu familiile lui Nicolae Dumitru, Dan Andronic şi Dan Ioan Popescu. Dimineaţă am fost la micul dejun, unde cred că l-am întâlnit la micul dejun (n.r. - cu Tăriceanu). Am plecat spre Ierusalim separat. În preajma bisericii respective, grupul meu s-a întâlnit cu Tăriceanu. Ne-am întors la Tel Aviv, iar seara am fost invitaţi la o aniversare la ziua tatălui domnului Tal (n.r. - Tal Silbestein). Îl ştiu din 2003, din timpul campaniei electorale a PSD şi am acceptat invitaţia, eu fiind însoţit de soţia şi fiica mea. Petrecerea s-a desfăşurat într-o sală de discotecă. Erau peste 300 de persoane. Nu am relaţionat cu ei deoarece nu ştiam limba. Nu-mi aduc aminte dacă l-am văzut şi pe Tariceanu. Era multă lume. Eu nu am mai fost implicat în aceste chestiuni. Am rămas în PSD până în 2010", a spus Serban Mihăilescu. 
El a spus că pe Remus Truică îl cunoştea bine pentru că a fost şef de cabinet al premierului din 2002 şi a rămas în relaţii apropiate cu el, iar Dan Andronic îi era "prieten de concediu".
"Truică a lucrat cu noi, a fost şef de cabinet la premier din 2002. Am rămas în relaţii apropiate. Am fost la ziua lui de două sau trei ori. Nu ştiu dacă era şi Tăriceanu pe acolo. Între pesedişti şi liberali alegeam părţile opuse ale sălii. Despre Shimon Shevez nu am ce să spun pentru că nu aveam relaţii cu el.  Şi cu Dan Andronic eram prieteni de concediu, aproape toate concediile le-am făcut împreună şi nu aveam cu el discuţii politice", a spus Mihăilescu.
Întrebat de procurorul DNA dacă în 2006 a fost la locuinţa lui Tal Silbestein împreună cu Tăriceanu, aşa cum a declarat în faza dosarului de urmărire penală, Şerban Mihăilescu a susţinut că nu a fost niciodată acasă la Tal Silbestein. "Cred că a fost o neînţelegere când am declarat la urmărirea penală că în 2006 am fost în Israel de Paşti împreună cu Tăriceanu. Eu mergeam acolo în fiecare an, posibil este o greşală", a mai susţinut Şerban Mihăilescu.
De asemenea, întrebat dacă mai ştie ceva despre relaţia Tăriceanu-Truică, fostul senator PSD a spus că nu a avut nicio discuţie în care să fi aflat ce făcea grupul politic al PNL.

"Truică a fost sunat de cineva de acasă şi a spus că a organizat o masă la care a afirmat că urma să participe şi premierul Tăriceanu"

Cel de-al doilea martor audiat la termenul de marşi al procesului, Traian Poenaru, le-a spus magistraţilor că a avut o singură întâlnire cu Remus Truică, pe care Prinţului Paul i l-a prezentat ca fiind cel care urma să preia toate cererile de revendicare.  
Potrivti News.ro, el a susţinut că la acea întâlnire Remus Truică a vorbit despre o petrecere pe care o organiza şi la care ar fi urmat să participe şi Călin Popescu Tăriceanu.
"Întâlnirea a fost în 2006. Ulterior, am renunţat la angajamentele cu Prinţul. În timpul discuţiilor, Truică a fost sunat de cineva de acasă şi a spus că a organizat o masă la care a afirmat că urma să participe şi premierul Tăriceanu. Chiar s-a scuzat că fost nevoit să întrerupă discuţia cu mine. Truică nu mi-a spus cine a organizat masa.  Despre această întâlnire am fost întrebat dacă îl ştiu pe Truică şi dacă m-am întâlnit cu el. Nu l-am întâlnit niciodată pe Tăriceanu. Paul era foarte discret în ceea ce priveşte relaţiile sale. El vânduse drepturile litigioase de două sau trei ori. I-am spus că nu mă bag în problemele astea. Era vorba de o masă organizată de Truică cu mai multe persoane, inclusiv cu premierul.  Truică a dat indicaţii precise şi atenţie sporită în organizarea acestei vizite. Truică a indicat preferinţele premierului. Truică nu mi-a relatat dacă Tăriceanu venea de obicei la el acasă. Nu făceam parte din apropiaţii lui Truică. Am asistat din întâmplare la convorbire", a spus Poenaru în faţa magistraţilor instanţei supreme.  

Context

Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, pe 10 februarie, instanţa a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului.

În 6 iulie 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu, după ce ar fi minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic. Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

Preşedintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie, când le-a spus magistraţilor instanţei supreme că a încetat relaţiile de consultanţă politică cu Tal Silberstein şi Dan Andronic în 2008, când aceştia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 şi 2014, doar pentru a discuta politică. 

Tăriceanu a spus că nu a minţit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacţionarea terenurilor Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, iar prinţul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acţiunilor sale şi după ce aflase că foloseşte în public faţă de el epitetul "bastard”.

“Nu recunosc săvârşirea infracţiunilor din rechizitoriul pentru că sunt nevinovat. Acuzaţiile sunt pure speculaţii, fără fundament real şi nu descriu conţinutul infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, aşa cum le-am citit eu în Codul penal. Nu înţeleg ce s-a urmărit. Asistăm la un fel de proces de intenţie. Probabil trebuia să declar ce voia procurorul să audă. Din acest motiv nu am dat declaraţie la organul de urmărire penală, pentru care l-am considerat a nu fi obiectiv”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu în declaraţia de inculpat pe care a dat-o în faţa judecătorilor de la instanţa supremă.

Preşedintele Senatului declara, după audierea sa în acest dosar, că procurorii le-au cerut celor pe care i-au audiat în alte dosare să facă denunţuri în cazul său, ceea ce arată că se urmăreşte altceva decât un proces corect, în condiţiile în care este nevinovat şi acuzaţiile care i se aduc sunt nereale şi nefondate. Tăriceanu susţinea că procurorii "fac o vânătoare” şi că el nu este singurul în această situaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...