Decizia luată de Parlament privind eliminarea pensiilor speciale este tristă şi stupefiantă, a declarat miercuri preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corbu.
„Decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător şi cetăţean, tristă şi, aş spune, stupefiantă. Tristă, pentru că a fost luată într-o modalitate care ridică mari întrebări cu privire la previzibilitatea legii în ceea ce priveşte reglementarea statutului unor profesii care presupun dedicaţie şi privaţiuni pentru servirea interesului public - magistraţii, personalul aeronautic, diplomaţii, grefierii etc. - şi pentru că pare să fi fost luată, cel puţin în cazul magistraţilor, cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată, a jurisprudenţei anterioare pe această temă a Curţii Constituţionale.
Nu cred că am mai avut o astfel de situaţie în România, mai ales că hotărârea a fost luată practic în condiţii de cvasi-unanimitate, o clasă politică altminteri prin definiţie divizată găsind se pare una dintre puţinele linii comune în afectarea pe termen lung a însăşi stabilităţii sistemului judiciar”, scrie Corbu într-o scrisoare deschisă.
„Pensiile magistraților nu sunt ”pensii speciale” și nu sunt nici ”pensii nesimțite”. Excesele trebuie sancționate și corectate, însă pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanție a independenței, sunt un element care le permite să îşi îndeplinească funcţiunea socială. În pofida legendei induse la nivelul percepției publice, pensiile de serviciu nu sunt o invenție românească, e suficient să ne uităm la situația din instituțiile Uniunii Europene și din majoritatea statelor membre.
Poate că media salariilor magistraților este într-adevăr semnificativ mai mare decât în alte domenii, dar aceasta reflectă doar faptul că toți judecătorii, de la Înalta Curte până la cea mai mică judecătorie, înfăptuiesc justiția, trebuie să rămână independenți și imparțiali și sunt supuși acelorași restricții și incompatibilități”, a mai scris Corbu.
Corbu mai spune că prin modul în care a fost luată decizia, a fost încurajat „un curent social negativ la nivelul opiniei publice în special împotriva magistraților, deși rezultatele acestui demers se vor reflecta negativ tocmai asupra serviciului public al justiției, la care apelează anual milioane de cetățeni”.
„Sunt de acord, a venit timpul să punem justiţia la locul ei, respectiv pe o poziție de egalitate și de echilibru în raport cu Executivul și Legislativul în arhitectura instituțională a României. Aceasta nu înseamnă să tolerăm deficienţele sistemului judiciar, de care şi noi suntem conştienţi şi facem tot ceea ce este posibil pentru a le remedia într-un termen cât mai scurt; dimpotrivă, poate însemna să tratezi cu exigenţă calitatea serviciului public al justiţiei, dar trebuie să faci acest lucru asigurându-i resursele necesare pentru a se putea reforma şi pentru a se putea dezvolta, inclusiv o finanţare corespunzătoare”, arată Corbu în scrisoare.
Scrisoarea integrală a Alinei Corbu:
Decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător și cetățean, tristă și, aș spune, stupefiantă. Tristă, pentru că a fost luată într-o modalitate care ridică mari întrebări cu privire la previzibilitatea legii în ceea ce privește reglementarea statutului unor profesii care presupun dedicație și privațiuni pentru servirea interesului public – magistrații, personalul aeronautic, diplomații, grefierii etc. – și pentru că pare să fi fost luată, cel puțin în cazul magistraților, cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată, a jurisprudenței anterioare pe această temă a Curții Constituționale. Nu cred că am mai avut o astfel de situație în România, mai ales că hotărârea a fost luată practic în condiții de cvasi-unanimitate, o clasă politică altminteri prin definiţie divizată găsind se pare una dintre puţinele linii comune în afectarea pe termen lung a însăşi stabilităţii sistemului judiciar.
Stupefiantă - nu prin rezultatul final, care era previzibil din declarațiile publice, ci prin modalitatea concretă în care a fost luată, cu ignorarea completă a principiului cooperării loiale între autoritățile statului, cu ignorarea argumentelor aduse din interiorul sistemului judiciar – de instituțiile reprezentative, de asociațiile profesionale, de adunările generale -, dar, mai ales, prin încurajarea unui curent social negativ la nivelul opiniei publice în special împotriva magistraților, deși rezultatele acestui demers se vor reflecta negativ tocmai asupra serviciului public al justiției, la care apelează anual milioane de cetățeni.
Ca judecători suntem educaţi să ne inhibăm partea emoțională, în special în comunicarea publică. Însă nu trăim închiși în sediul Înaltei Curți de Casație de Justiție, facem parte din societate și cunoaștem că opinia majoritară a cetățenilor la acest moment este în mod vehement împotriva pensiilor de serviciu. De asemenea, nu îmi voi permite niciodată să spun într-o țară democratică că societatea greșește sau că opinia poporului român poate fi ignorată.
Pot spune însă cu toată responsabilitatea că ea este bazată în mare parte pe împrejurarea că de o lungă perioadă de timp celelalte puteri ale statului tratează justiția, de multe ori, în cel mai bun caz ca pe o „Cenușăreasă”, iar, în cel mai rău caz, ca pe o ramură a puterii de stat de rangul doi, care trebuie pusă la locul ei, pentru a nu „deranja„ celelalte puteri ale statului.
Sunt de acord, a venit timpul să punem justiţia la locul ei, respectiv pe o poziție de egalitate și de echilibru în raport cu Executivul și Legislativul în arhitectura instituțională a României. Aceasta nu înseamnă să tolerăm deficienţele sistemului judiciar, de care şi noi suntem conştienţi şi facem tot ceea ce este posibil pentru a le remedia într-un termen cât mai scurt; dimpotrivă, poate însemna să tratezi cu exigenţă calitatea serviciului public al justiţiei, dar trebuie să faci acest lucru asigurându-i resursele necesare pentru a se putea reforma şi pentru a se putea dezvolta, inclusiv o finanţare corespunzătoare.
Mai pot spune că atitudinea negativă a publicului față de justiție în chestiunea pensiilor de serviciu mai are la bază, în mod justificat, gravele excese semnalate în acest domeniu în cazuri particulare. Țin însă să amintesc că marea majoritate a acestor excese au ca sursă imperfecțiuni legislative pe care nu autoritatea judecătorească le-a introdus și pe care nu autoritatea judecătorească nu le-a corectat timp de ani de zile, preferând să le ignore. Aceste excese trebuie corectate, cu fermitate. După cum trebuie remediate şi celelalte disfuncţii existente la nivelul sistemului judiciar. Nu se poate însă atinge un astfel de rezultat afectând cea mai importantă resursă de care beneficiază orice sistem judiciar, respectiv cea umană.
În sfârșit, pot spune că nu mulți s-au gândit la acest moment la consecințele pe termen lung ale unei astfel de măsuri. Nu s-au gândit în mod cert la cât de greu ne va fi pe viitor să mai atragem cei mai buni tineri juriști spre profesia noastră, nu s-au gândit la ce înseamnă să demotivezi judecătorii, în condițiile unui sistem care deja este caracterizat de supraîncărcare, de inflație legislativă și de practică neunitară, și în mod cert nu s-au gândit cât de apărat sau, dimpotrivă, cât de vulnerabil se va simți un cetățean într-un litigiu cu statul sau chiar cu un alt particular, după ce, poate chiar spre satisfacția lui inițială, a văzut cum statutul profesional al celor care sunt chemați să îl judece, în condiții de independență și de imparțialitate, a fost practic călcat în picioare.
Și mai îndrăznesc să spun că aceia care încurajează sau care cred că pot profita de pe urma creării unui conflict artificial între societate și autoritatea judecătorească pe tema pensiilor de serviciu – și mi-aș fi dorit, ca om, să nu trebuiască să menționez aici contrapunerea stupefiantă emisă în spațiul public între pensiile de serviciu și alocațiile de stat pentru copii – uită de faptul că aceste consecințe negative se vor răsfrânge asupra noastră, a tuturor, în primul rând în calitate de cetățeni.
Sunt datoare să o spun din nou – pensiile magistraților nu sunt ”pensii speciale” și nu sunt nici ”pensii nesimțite”. Excesele trebuie sancționate și corectate, însă pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanție a independenței, sunt un element care le permite să îşi îndeplinească funcţiunea socială. Pensiile de serviciu ale magistraţilor includ o componentă contributivă și o altă componentă compensatorie, aceasta din urmă reflectând tocmai incompatibilitățile și interdicțiile la care sunt supuși. În pofida legendei induse la nivelul percepției publice, pensiile de serviciu nu sunt o invenție românească, e suficient să ne uităm la situația din instituțiile Uniunii Europene și din majoritatea statelor membre. În pofida unei alte legende induse la nivelul percepției publice, nici salariile și nici pensiile magistraților nu sunt nici cele mai mari și nici ”nesimțite” și cred că e suficient ca oricine este interesat să verifice pe plan intern situaţia din alte instituții sau entități publice sau situația fie şi numai din țările din regiune. Poate că media salariilor magistraților este într-adevăr semnificativ mai mare decât în alte domenii, dar aceasta reflectă doar faptul că toți judecătorii, de la Înalta Curte până la cea mai mică judecătorie, înfăptuiesc justiția, trebuie să rămână independenți și imparțiali și sunt supuși acelorași restricții și incompatibilități. Ca urmare, doar instanțele sunt ierarhizate, nu și judecătorii, astfel încât diferențele de salarizare pe parcursul carierei profesionale nu pot fi la fel de evidente ca în cazul altor profesii.
Remarc cu regret că, pe plan european, tendința judecătorilor este în prezent de a solicita creșterea vârstei până la care pot rămâne în profesie, în timp ce pe plan intern posibilitatea ieșirii la pensie reprezintă pentru mulți colegi obiectivul, speranța, care îi ajută să continue. E bine ca întotdeauna să îţi verifici informaţiile din surse independente, aşa că le voi adresa jurnaliștilor care s-au ocupat de sistemul judiciar de o lungă perioadă de timp și care îl cunosc îndeaproape să se pronunţe asupra cauzelor unei astfel de discrepanţe. Oare nu provine ea tocmai din condițiile în care i se cere să funcționeze justiției din România? Oare nu are drept cauză tocmai nenumăratele privațiuni și riscuri din care este compusă viața profesională a magistraților români?
Aud foarte des în ultima vreme afirmația că sistemul judiciar ne costă prea mult – salariile și pensiile magistraților sunt ”nesimțite”, „în fond nu îi obligă nimeni să fie judecători”, grefierii au „pretenții absurde” etc. Cu privire la toate acestea pot doar reaminti că un sistem judiciar corect, eficient și rapid este, pentru o țară, din punct de vedere economic, echivalentul unei rețele de autostrăzi. Fără a se înţelege de aici că s+ar putea vreodată renunţa la una în favoarea celeilalte. Întrebați orice antreprenor care sunt condițiile realizării unei investiții și nu cred că nu va menționa infrastructura, o legislație previzibilă și stabilă și un sistem judiciar eficient și rapid pentru soluționarea eventualelor litigii. Cred că puteți trage singuri concluziile în privința tuturor celor trei elemente, v-aș invita însă să ne gândim uneori nu cât ne costă o justiție eficientă, ci cât ne costă, ca țară, dacă nu o avem.
Aș dori să îmi exprim aprecierea pentru aceia care și-au menținut în această perioadă mintea limpede și deschisă. Împrejurarea că s-au ridicat voci remarcabile, din afara sistemului judiciar, aparținând unor avocați, membri ai altor profesii juridice, profesori universitari, analiști, jurnaliști, economiști, reprezentanți ai societății civile, de toate orientările, care au semnalat riscurile unui demers ca acela de ieri a fost una dintre puținele satisfacții ale acestei perioade. Le mulțumesc și vreau să îi asigur că nu așteptăm nimic altceva decât obiectivitate în analiza serviciului public al justiției.
Doresc să transmit tuturor colegilor mei judecători un mesaj de solidaritate și de unitate. Știu cu ce probleme se confruntă, știu că preocuparea lor constantă este cum să își exercite mai bine profesia și să își administreze mai bine dosarele, iar evenimentele recente nu au făcut decât să le deturneze atenția și să le complice o activitate profesională deja dificilă. Iar, ca judecători, nu uităm că în spatele fiecărui dosar se află oameni care își așteaptă dreptatea. Îi asigur că voi face tot ce este posibil pentru a le garanta posibilitatea de a se apleca în liniște asupra cazurilor pe care le au de rezolvat, fără a fi nevoiți să reacționeze la astfel de evenimente, care ar trebui să rămână exterioare profesiei noastre. O voi face mai des și mai ferm.
Însă o spun public, deși deja efortul lor profesional este remarcabil, va trebui să îl sporim. Deși inflația și instabilitatea legislativă, care s-au transpus în ineficienţa mecanismelor de soluţionare alternativă a litigiilor, în supraîncărcare, în practică neunitară ne ridică probleme serioase, trebuie să creştem permanent calitatea activităţii noastre. Deși rămânem fiecare dintre noi singuri cu conștiința noastră în aplicarea legii, trebuie ca, prin pregătire profesională și deschidere spre dialog, să o aplicăm într-o modalitate unitară. Deși suntem un corp profesional de elită, trebuie să manifestăm mai multă fermitate față de aceia dintre noi, puțini la număr, care neglijează să își facă datoria. Şi deşi ne confruntăm cu provocările unei lumi noi – revoluţia digitală, preocupările legate de schimbările climatice, schimbarea fundamentală a modalităţii şi a vitezei cu care se stabilesc şi se desfăşoară raporturile comerciale etc. – trebuie să facem efortul de a fi întotdeauna pregătiţi impecabil din punct de vedere profesional.
În general, indiferent de rezultatul final al demersului de ieri al Legislativului, nu este suficient să declarăm sau să demonstrăm la nivel teoretic că statutul nostru profesional trebuie protejat, ca o garanție a statului de drept, ci trebuie să câștigăm acceptarea acestei necesități la nivel social.
Trebuie să demonstrăm societății, zi după zi, de fiecare dată când ne îmbrăcăm roba, prin imparțialitate, curaj, decență, politețe, dedicație și pregătire profesională, că merităm respectul ei și acest statut, inclusiv în ceea ce privește pensiile de serviciu.
Este singura garanţie reală şi durabilă pentru ca astfel de demersuri să nu se repete. Trebuie să continuăm să facem justiţie, să o facem bine şi să arătăm cetăţenilor că îi respectăm şi că ne respectăm profesia.
