Revocarea șefei DNA | Laude și regrete în presa internațională

Data actualizării: Data publicării:
kovesi declaratie dupa revocare - iquam octav ganea 20180709120532_IMG_9978-01
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Partenerii străini ai României au devenit şi un fel de câini de pază ai luptei anticorupţie. Ambasada Statelor Unite şi cea a Canadei la Bucureşti şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele pe care schimbarea şefei DNA o poate avea asupra eforturilor de combatere a acestui flagel. Dar dintre toate reacţiile cea a Comisiei Europene ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor de la Bucureşti.

Cu doi ani în urmă Comisia Europeană făcea o evaluare optimistă a progreselor înregistrate de România în combaterea corupţiei şi îşi exprima convingerea că de anul viitor, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, pe scurt MCV, va fi eliminat.

Astăzi, semnalul de la Bruxelles e că s-ar putea ca perioada de monitorizare să fie prelungită. Cu nicio săptămână în urmă, tot Comisia Europeană ne avertiza că riscăm sancţiuni pentru modificările aduse legilor justiţiei. Şi reacţiile din plan extern nu se opresc aici. Fără a comenta punctual decizia CCR ori a preşedintelui român, ambasada Statelor Unite la Bucureşti subliniază în mesajul său importanţa capitală a luptei împotriva corupţiei şi are un îndemn foarte clar pentru autorităţi: menţineţi şi sprijiniţi instituţiile anticorupţie.

Pe Twitter, un mesaj plin de îngrijorare al ambasadorului Canadei la Bucureşti. "Veşti descurajante cu privire la demiterea forţată a procurorului-şef al DNA", a scris Kevin Hamilton.

Mult mai critici cu evoluţiile din România sunt jurnaliştii străini. Laura Codruţa Kovesi devenise simbolul luptei împotriva unui flagel care cangrenase societatea românească.

Să nu uităm că în mai toate articolele pe acest subiect, ţara noastră era mereu descrisă drept una dintre cele mai corupte din Uniunea Europeană. Acum, revocarea ei este atent analizată de publicaţii din Europa şi Statele Unite.

„Procurorii ar putea deveni vulnerabili ingerinţelor politice", scrie Le Figaro.

Der Spiegel consideră că înlăturarea Laurei Codruţa Kovesi este o înfrângere şi pentru preşedintele Klaus Iohannis.

Într-un amplu articol, Politico vorbeşte despre reputaţia excelentă de care se bucura fosta şefă a DNA în Occident, reputaţie clădită pe baza curajului de care a dat dovadă când a pornit investigaţii împotriva oficialilor corupţi, scrie publicaţia online. A devenit însă o ţintă a atacurilor politice, remarcă Politico.

Le Nouvel Observateur o descrie pe Laurei Codruţa Kovesi drept simbolul justiţiei în România şi consideră plecarea ei de la DNA o victorie a guvernului PSD-ALDE.

În Austria, ziarul Kurier scrie despre fostul procuror-şef al DNA că îi vâna pe corupţi şi ajunsese spaima politicienilor certaţi cu legea. Sugerează că acesta este şi motivul pentru că a fost înlăturată din funcţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri