Raluca Prună: MCV este o prioritate zero

Data publicării:
raluca pruna gov-2.ro

 

FOTO: gov.ro

Ea a subliniat, după întâlnirea cu comisarul european pentru justiție, protecția consumatorului și egalitate de gen, Vera Jourova, că este important pentru România faptul că există un astfel de dialog nu numai la Bruxelles, ci și la București.

"Am discutat cu doamna comisar Jourova despre prioritățile pe care România continuă să le aibă cu privire la reforma justiției în România. Am discutat inclusiv despre MCV, repetând că pentru mine, personal, ca ministru și pentru Guvernul României este o prioritate zero să avansăm mai ales în ceea ce privește condiționalitățile și recomandările. Lucrăm pentru a internaliza pe deplin aceste recomandări din ultimul raport, astfel încât să putem dovedi că societatea românească este o societate matură și că sistemul judiciar din România este unul care a ajuns la un nivel de profesionalism care poate integra toate aceste condiționalități", a afirmat Raluca Prună.

Ministrul a arătat că România este pregătită să își asume propria evaluare în cadrul unor mecanisme proprii, care sunt în principal strategia de dezvoltare a sistemului judiciar, dar și noua Strategie Națională Anticorupție.

"Am discutat despre agenda europeană și dosarele promovate în cadrul acestei agende. România este un susținător tradițional al instrumentelor de promovare a unui spațiu de justiție, libertate și securitate consolidat, am discutat cu precădere despre proiectele privind procurorul european, România fiind în favoarea unei instituții și a unei abordări foarte ambițioase în acest sens, dar și despre alte proiecte aflate pe agenda europeană, care țin de o securitate cât mai mare a cetățenilor europeni, cum ar fi proiectele privind combaterea terorismului sau cel al spălării banilor", a spus Raluca Prună, după întâlnirea cu Vera Jourova.

Ministrul român consideră că proiectul recent promovat de Uniunea Europeană cu privire la comerțul online este un instrument important care va face să avanseze piața internă europeană și o va ajuta să-și atingă potențialul pentru care a fost creată.

"Cred că interesele naționale ale României și interesele Uniunii Europene converg în privința acestei agende de libertate, securitate și justiție", a subliniat ministrul Prună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri