Proiect: Modificare asupra Codului Penal. Pedepse mai mari în cazul abuzurilor împotriva minorilor

Data actualizării: Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook

Mai mulți deputați și senatori au înaintat, în Parlament, o propunere legislativă pentru modificarea Codului Penal, privitor la cazurile de abuz împotriva minorilor. Astfel, inițiativa prevede creșterea pedepselor, astfel încât să nu mai poată fi pronunțate cu suspendare, potrivit Mediafax.

Mai mulți deputați și senatori USR, PNL, ALDE, PSD și PMP au depus, în Parlament, o propunere legislativă pentru modificarea și completarea legii nr.286/2009 privind Codul penal și a legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală

„Inițiativa propusă urmărește creșterea pedepselor pentru cazurile de abuz împotriva minorilor, astfel încât pedepsele să nu mai poată fi pronunțate cu suspendare, mai ales în contextul unei diferențe mari de vârstă”m se arată în expunerea de motive.

Inițiatorii mai spun că „totodată, diferența de vârstă pentru care infracțiunile nu vor fi sancționate va scădea de la 3 la 2 ani, cu scopul de a limita situațiile în care abuzatorul primește pedeapsa minimă. De asemenea, propunerea prevede creșterea vârstei minime pentru care un astfel de act poate fi considerat consimțământ, de la 15 la 16 ani”.

Astfel:

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau analm precum și oricer alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un munor între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani,

(2) Fapta săvârșită asupra unui miunor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi,

Fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă:

- minorul este membru de familie al majorului

- minorul se află în îngrijirea, oocrotirea, educarea, paza sau tratamentu făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asurpra minorului ori de situația deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență

- fapta a pus în pericol viața mionorului

- a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografic

Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 11 ani și interzicerea unor drepturi dacă diferența de vârstă depășește 5 ani

Faptele prevăzute la alin. 1 și 2 nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 2 ani

Totodată, tentativa se pedepsește.

Articolul 220 va avea următorul cuprins:

(1) Comiterea unui act de natură sexuală altul decât cel prevăzut în articolul 220 împotriva unui minor care nu am primit vârsta de 16 ani de când și determinarea minorului că suport eu rpd un astfel de acte pedepsește cu ploaia de la unu la cinci ani

(2) Pedeapsa este închisoarea de la doi la șapte ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

- minorul este rudă în linie directă, frate sau soră

- minorul se află îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului

- fapta fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice

- fapta pus în pericol viața minorului

Actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu am primit vârsta de 16 ani se pedepsește cu închisoare de la un an la patru ani sau cu amendă.

Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații, în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic, se pedepsesc închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă.

Faptele prevăzute în alineatul (1) nu se pedepsesc dacă diferența de vârstă nu pe depășește doi ani.

Tentativa la infracțiunile prevăzute în alineatul (1) și (2) se pedepsește.

Articolul 222 va avea urmotărul cuprins:

Fapta persoanei majore de a-i propne unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propumerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

„Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracține contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare, al materiariilor explozive și al precursorilor de expliozivi restricționați, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre su de alte valori, șantaj, viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri secuale, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fidcală, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra nbunelor moravuri, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pemtru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acesttuia se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, se mai arată în documentul citat.

Senatul este primă Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...