Procurorul din Caracal, care a stat până la ora 6 pentru a intra în casa lui Dincă, va fi pus sub învinuire - Surse

Data actualizării: Data publicării:
poarta locuinta gheorghe dinca caracal - inquam - bogdan danescu
Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Procurorul care a stat până la ora 6 pentru a intra în casa lui Gheorghe Dincă, va fi pus sub învinuire de secția specială pentru magistrați, anunță Mediafax care citeaza surse judiciare. Vizați sunt și trei polițiști.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) va începe săptămâna viitoare urmărirea penală în cazul procurorului Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul Judecătoriei Caracal, şi ale altor trei polițiști, în cazul din Caracal, urmând ca aceștia patru să fie citați ca suspecți în dosarul privind maniera în care au intervenit autoritățile în cazul Alexandrei Măceșanu.

La începutul lunii august, procurorul Cristian Ovidiu Popescu, cel care s-a ocupat de cazul Caracal și care nu ar fi permis agenților de poliție să încalce mandatul de percheziție și să descindă în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6:00, a fost suspendat din funcție.

Vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt anunța că a declinat Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie cauza privind modul în care structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în cazul Alexandrei Măceşanu.

În acest dosar au avut loc deja audieri.

Pe 29 august, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Caracal, Cătălin Zăvoianu, a fost audiat aproximativ cinci ore la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) în dosarul privind maniera cum procurorii și polițiștii au instrumentat cazul Caracal, iar pe 7 august, fostul adjunct din IPJ Olt Nicolae Alexe s-a prezentat la Secție, fiind audiat audiat aproape 6 ore.

Fostul adjunct al IPJ Olt este cel care a apelat la Remus Rădoi, patronul unei firme de pază, în noaptea în care era căutată Alexandra Măceşanu, pentru a-i cere informații cu privire la o mașină. Remus Rădoi spune că, din punctul său de vedere, Poliţia nu a greşit cerându-i ajutorul, ba mai mult, trebuia să solicite sprijin din mai multe părţi.

Nicolae Alexe a mai declarat că a propus procurorilor care se ocupau de dispariția Alexandrei să intre în flagrant în casa lui Gheorghe Dincă, invocând prevederea din Constituție care le permitea acest lucru, însă magistrații nu au fost de acord, deoarece nu erau siguri că victima e acolo.

Procurorii Secţiei pentru anchetarea magistraţilor au deschis un dosar in rem în cazul Caracal, faptele cercetate fiind abuz în serviciu, privind modul cum oamenii legii au instrumentat dosarul.

Anterior, procurorii DIICOT au anunțat că au disjuns dosarul Caracal și au transmis către Secția de investigare a infracțiunilor din justiție cauza care vizează neglijență în serviciu, în privința apelurilor pe care le-a efectuat Alexandra Măceșanu la 112.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...