Procurorii din Parchetul general se solidarizează cu protestele magistraţilor

Data publicării:
parchetul general fb lat

Adunarea Generală a procurorilor a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât solidarizarea de principiu cu acţiunile magistraţilor împotriva adoptării OUG 7/2019, vor purta banderole în semn de protest faţă de modul în care Guvernul a înţeles să modifice legile justiţiei şi îşi exprimă acordul faţă de hotărârea plenului CSM de luni.

În ziua de 25 februarie 2019, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în temeiul Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 95/20.02.2019, cu majoritatea voturilor, a hotărât solidarizarea de principiu cu acţiunile magistraţilor împotriva adoptării O.U.G. nr. 7/2019.

În acest sens procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor purta, până la remedierea situaţiei, o banderolă, în semn de protest faţă de modul în care Guvernul României, în calitate de legiuitor delegat, a înţeles să modifice legile justiţiei”, se arată într-un comunicat al Parchetului general.

Conform sursei citate, Adunarea Generală şi-a exprimat de asemenea acordul cu privire la conţinutul Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 95/20.02.2019, „modificările aduse prin O.U.G. nr. 7/2019 conţinând prevederi neconstituţionale şi care pot conduce la un blocaj instituţional şi la punerea Ministerului Public în imposibilitatea de a-şi realiza atribuţiile specifice prevăzute de Constituţie şi legile organice”.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, să transmită Guvernului solicitarea privind abrogarea OUG 7/ 2019. Secţia pentru procurori a CSM îi adresează o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care precizează că dialogul referitor la adoptarea unor acte normative trebuie iniţiat anterior emiterii acestora şi că, prin promovarea OUG 7/2019, care modifică, în regim de urgenţă, a patra oară legile justiţiei, Guvernul pare să permanentizeze aceeaşi practică referitoare la lipsa de dialog instituţional şi de consultare a sistemului judiciar. Secţia pentru procurori precizează că, în 19 februarie, a obţinut o întrevedere cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în care a subliniat pericolul de afectare a activităţii Ministerului Public prin aducerea în imposibilitatea de a-şi realiza însăşi atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice.

Citește și

Timmermans, scrisoare către Dăncilă: E dezamăgitor că nu ne-ați anunțat de OUG 7/2019. Opriți schimbările

Plenul CSM cere Guvernului abrogarea Ordonanței pe legile Justiției

Premieră. DIICOT își suspendă activitatea

Curtea de Apel Brașov a inițiat procedura de revocare a șefei CSM

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri