Procuror: Noile Coduri Penale ne-ar duce înapoi în timp şi ar afecta siguranţa cetăţeanului
Data publicării:
Imaginile de pe camerele de supraveghere sunt extrem de importante în rezolvarea cazurilor complicate. Cazul băieţelului sfâşiat de maidanezi, în Parcul Tei din Capitală, ar fi fost mult mai dificil de rezolvat cu un Cod Penal modificat, aşa cum se discută în prezent în Parlament.
E semnalul de alarmă, tras de procurorul-şef al Secţiei de Criminalistică din Parchetul General, Romulus Dan Varga, privind eliminarea imaginilor video din lista posibilelor probe.
Romulus Dan Varga: „Şi în acel dosar am folosit înregistrarea video de pe camere de supraveghere şi ar fi fost mai greu fără ele. Am avut în vedere încercarea de a face o constatare pe ADN-ul canin al câinilor care au atacat minorul, pe amprenta muşcăturii fiecăruia dintre câini. Am făcut o serie de lucruri care ar fi mult mai dificil de realizat pe Codul în formula propusă de Parlament.
Există îngrjiorarea că şi aceste coduri s-ar putea încerca să fie trecute pe o procedura scurt-circuitată şi rezultatul ne-ar duce înapoi în timp şi ar afecta nu numai ordinea de drept, ci şi ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului”.