Procuror candidat la un concurs al CSM, trimis în judecată pentru fals în declarații

Data publicării:
646x404-1

Foto: adevarul.ro

Iulian Preda a depus declarații false, potrivit cărora nu a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990, cu ocazia unui concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) într-un comunicat de presă.

„În calitate de procuror, Iulian Preda a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 16 aprilie - 6 iulie 2010, fiind admis pentru funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, precum și la concursul organizat în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, în urma căruia a fost admis pentru funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Cu ocazia înscrierii la ambele concursuri, Iulian Preda a depus declarații întocmite pe propria răspundere din care rezulta că nu a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990, declarațiile fiind date în vederea producerii unor consecințe juridice pentru sine, respectiv ocuparea unor funcții de conducere pentru care legea instituie incompatibilitatea cu calitatea de agent sau colaborator al fostei Securități.

„Prin sentința civilă pronunțată în anul 2013 de Curtea de Apel București — Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin decizia pronunțată de ÎCCJ — Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în 2015, s-a constatat însă că inculpatul Preda Iulian a avut calitatea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității”, precizează PÎCCJ.

Potrivit probatoriului, în anul 1986, Iulian Preda era electrician în cadrul Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște și a semnat un angajament de colaborare cu organele de securitate, prin care urma să furnizeze acestui serviciu secret, sub numele conspirativ "Marius", informații referitoare la „mediul tinerilor fără ocupație, care frecventează baruri, ceainării, videoteci și se pot angrena în activități necorespunzătoare ce pot aduce atingere într-un mod sau altul securității statului”.

În dosarul de rețea din arhiva fostei Securități avându-l ca titular pe Preda Iulian au fost identificate șase note informative olografe scrise și semnate de inculpat sub pseudonim (în perioada 1986-1987) și care, potrivit notei de constatare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, se circumscriu celor două cerințe legale pentru a putea fi reținută calitatea de colaborator al fostei Securități: denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și încălcarea unor drepturi fundamentale.

Pe baza notei de constatare mai sus amintită, în anul 2012 a fost sesizată, potrivit legii, Curtea de Apel București, sentința pronunțată stabilind calitatea de colaborator, confirmată ulterior și de instanța de recurs.

Procurorii au solicitat CSM suspendarea din funcția de procuror a inculpatului Iulian Preda, care activa începând cu data de 1 iunie 2016 în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Curții de Apel București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri