Preţul corect, scris cu pastă volatilă. Angajaţi CFR, cercetaţi penal pentru înşelăciune
Data publicării:
Mai mulţi angajaţi ai Căilor Ferate Române din Timişoara sunt cercetaţi penal după ce ar fi falsificat aproape 370 de bilete de călătorie. Practica durează de mai bine de un an, spun anchetatorii, însă neregulile au ieşit la iveală abia luna trecută.
Cei 18 angajaţi ai CFR, cu vârste cuprinse între 42 şi 52 de ani, ar fi modificat preţurile biletelor dupa vânzare. Ei scriau iniţial pe acestea cu un pix cu pastă volatilă preţul corect, după care modificau valoarea biletului. Prin urmare, la casieria societăţii înapoiau o valoare mai mică, iar diferenţa ajungea în buzunarul angajaţilor companiei.
Este vorba mai exact de 368 de tichete de călătorie, prejudiciul fiind de aproximativ 13.000 de lei.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare continuă ancheta în cazul celor 18 angajaţi, cercetaţi în stare de libertate pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.