Premierul a anunțat când se întoarce ministrul justiției

Data publicării:
20171108115444_IMG_0258-01 tudorel toader inquam
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că ministrul justiției, Tudorel Toader, va fi joi în țară și vor avea o discuție pe tema acuzațiilor lansate împotriva DNA. Tudorel Toader a fost nevoit să-și întrerupă vizita pe care o efectua în Japonia, la cererea șefei executivului. Dăncilă a mai declarat că va accepta o eventuală discuție pe această temă și cu președintele Klaus Iohannis.

171025_COMISIE_LEGI_TUDOREL_TOADER_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Am vorbit (cu Tudorel Toader - n.r) imediat după ce au apărut în spaţiul public informaţiile. I-am spus domnului ministru să vină în ţară. Mâine (joi - n.r.) va fi în ţară. Vom avea o discuţie referitor la ce a apărut în spaţiul public”, a afirmat premierul Dăncilă înaintea ședinței conducerii PSD, relatează News.ro.

Întrebată dacă a vorbit şi cu preşedintele Klaus Iohannis despre dezvăluirile fostului deputat Vlad Cosma, Viorica Dăncilă a spus că nu, dar va fi de acord, dacă preşedintele va dori. „Nu am discutat încă cu domnul preşedinte. Dacă va dori să discutăm, bineînţeles că am spus că vreau să avem o cooperare foarte bună, transparentă, interinstituţională şi bineînţeles că voi fi de acord”, a continuat ea.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, la Antena 3, referindu-se la acuzaţiile vizând DNA, că nu sesizează Inspecţia Judiciară pentru că ar însemna o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând raportul privind DNA sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public, conform legii. El a precizat că raportul va conţine o măsură, fără a spune care va fi aceasta.

Tudorel Toader se afla într-o vizită în Japonia, unde a avut o întrevedere cu omologul său și cu alți oficiali.

Citește și:  Guvernul României, la a doua gafă în fața Japoniei în decurs de o lună

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri