Prag pentru abuzul în serviciu. Toader: Nu va fi cel aşteptat de toată lumea

Data publicării:
dezbatere prag abuz

 

Pragul pentru abuzul în serviciu să nu fie deloc sau să fie cât mai mic. Este principala concluzie a celor 40 de reprezentanţi ai societăţii civile care au participat astăzi la o discuţie cu ministrul Justiţiei. Este prima dezbatere publică pe această temă după ce Curtea Constituţională a decis că introducerea unui prag valoric pentru această infracţiune este în sarcina Parlamentului.

Să fie pragul de un leu, nici ăla măcar. Eu plătesc la stat leul ăla, iar ăștia îl fura, pot să îi cumpăr copilului meu o bomboană”, spune Gheorghiţă Constantin, un participant la dezbatere.

Mulţi dintre cei prezenţi la dezbatere au spus că introducerea unui prag este de fapt o portiţă care i-ar ajuta pe unii să scape de anchete penale.

„Nu trebuie pus nimic, niciun prag. Nu trebuie reformulat ca să se potrivească nu ştiu cui. Deci să facem serpentine, da?”, spune un participant.

Alţii îşi doresc ca pragul să fie valoarea salariului mediu pe economie sau raportat la nivelul funcţiei.

Stabilirea pragului de pericol, nu știu dacă pragul cel valoric e suficient. Poate trebuie corelat cu nivelul funcţiei”, spune Luigi Barcan, participant la dezbatere.

Mulţumim, dar ştiţi cum e un principiu al egalităţii în faţa legii şi nu poţi să îi spui unuia... tu ai o funcţie mai mare, pragul mai jos sau mai sus, că abuzul e infracţiune cu abuz activ calificat, dacă ai calitatea nu mai contează demnitatea, asta-i formula!”, a spus Tudorel Toader, ministru interimar al Justiţiei.

Trebuie să fie un prag jos, raportat la realitatea din România, un punct de plecare ar fi venitul mediu pe economie. Tot ceea ce este peste 3000 de lei deja nu mai vorbim de scăpări”, spune Cezara Geana, reprezentant Expert Forum.

Ministrul Tudorel Toader i-a ascultat cu atenţie şi le-a transmis că îşi va spune părerea după dezbaterea cu profesioniştii din Justiţie, de pe 3 iulie.

Cu siguranţă, oricare ar fi, nu va fi cel aşteptat de toată lumea. Nici 0, nici 1, nici 1000, nici un salariu minim. Asta e rugămintea mea la care revin şi după ce am fost întrebat: Să nu îmi solicitaţi concluzia înainte dezbaterilor”, a spus Tudorel Toader.

Curtea Constituţională a spus că impunerea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu este treaba Parlamentului. Tudorel Toader a declarat în mai multe rânduri, înaintea deciziei, că nu va impune un astfel de nivel minim pentru această infracţiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”