Munca suplimentară este definită de Codul Muncii (articolul 120 - alin. 1) ca fiind munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, adică de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Pentru tinerii de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
Munca efectuată de salariat după terminarea programului poate fi calificată ca muncă suplimentară numai atunci când angajatorul solicită în mod expres acest lucru, iar salariatul îşi dă acordul.
Angajatorul poate face o astfel de solicitare doar dacă, din cauza volumului mare de muncă, salariatul nu şi-a putut îndeplini norma de lucru în durata normală a timpului de muncă, a precizat Mihai Marian, Partener Boştină şi Asociaţii, pentru avocatnet.ro.
Salariaţii nu sunt obligaţi să efectueze munca suplimentară decât în situaţiile excepţionale prevăzute la articolul 120 alineatul 2. Cele două situaţii în care angajatul nu poate refuza să lucreze peste program sunt cazurile de forţă majoră sau lucrările urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
Totuşi, este posibil ca cei care refuză să stea peste program pentru a-şi termina munca să poată fi concediaţi, situaţie în care se poate vorbi fie despre concediere ca sancţiune disciplinară, fie despre concediere pentru necorespundere profesională.
Avocatul Constantin Boncu, managing partner Păduraru&Boncu Attorneys a explicat pentru sursa citată că salariatul poate fi sancţionat disciplinar/concediat inclusiv în situaţia în care, deşi şi-a exprimat acordul pentru efectuarea orelor suplimentare, nu s-a prezentat la serviciu sau nu a terminat lucrarea pentru care se impunea prestarea de ore suplimentare. În acest caz, salariatul nu beneficiază de perioada de preaviz.