Percheziții la CJ Dolj. Opt funcționari, printre care și Ion Prioteasa, sunt suspectați de corupție

Data publicării:
politia deschinderi perchezitii

Actualizare 23.00  Mai bine de 15 ore stat procurorii DNA în sediul Consiliului Judeţean Dolj. Căutau dovezi care să arate că preşedintele instituţiei, Ion Prioteasa, alături de alte şapte persoane, ar fi acordat preferenţial contracte substanţiale unor firme, în schimbul unor comisioane. Lucrările au fost plătite şi din fonduri europene. Percheziţiile s-au încheiat şi deocamdată nu a fost nimeni reţinut.

Actualizare 15.29. Anchetatorii au făcut percheziţii şi în locuinţa preşedintelui CJ Dolj, care neagă acuzaţiile şi spune că aşteaptă să vadă la ce concluzie vor ajunge procurorii, după finalizarea percheziţiilor. „Nu am ce să comentez, a fost o procedură legală, S-au purtat corect, o să vedem cum se desfășoară mai departe”, a spus Ion Prioteasa.


Actualizare 14:10: În acest moment în sediul CJ se află Ion Prioteasa. El a făcut și o declarație și a spus că nu știe câte persoane mai sunt implicate în acest dosar și că așteaptă finalizarea anchetei. În plus, el a spus că procurorii DNA au ridicat doar documente personale din locuința sa.


Actualizare 10:18 Din cercetările efectuate de procurori până în acest moment a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, prin eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice, funcţionarii publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj implicaţi au favorizat agenţi economici cărora le-au fost atribuite lucrări direct, fără publicarea anunţului de intenţie (ex - contracte de prestări servicii prin "fragmentarea" lucrărilor, în scopul justificării procedurii de achiziţie atribuite direct la 3 societăţi comerciale preferate pentru Centrul de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap "Sfântul Dimitrie cel Nou" Filiaşi) ori prin interpunerea unor societăți comerciale "preferate".

De asemenea, funcţionarii publici implicaţi au aprobat și avizat plăţi nejustificate, solicitate de firmele cărora le-au fost acordate lucrări cu încălcarea cadrului legal, susţinând astfel interesele societăţilor "protejate" în detrimentul obiectivelor publice.

Contractele acordate cu eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice au vizat: proiecte de consolidare/restaurare ale unui muzeu, ale Centrului Cultural Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv, un punct de operare aeromedicală SMURD, reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră (proiecte realizate, în parte, din fonduri europene).

Având în vedere că lucrările respective erau finanțate din fonduri publice și din fonduri europene, în această modalitate a fost creat un prejudiciu în bugetul Consiliului judeţean Dolj, precum şi în bugetele Uniunii europene.

Actualizare 10:09. Anchetatorii au ridicat din locuința lui Ion Prioteasa și a celor opt funcționari mai multe documente în original. Cei suspectați de corupție vor fi prezentați la DNA, în cursul zilei de azi, pentru audieri.

Actualizare 09.07. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări faţă de opt funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj. Potrivit unui comunicat al DNA, aceștia au intervenit în procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari instituţia publică, direcţionându-le către firmele agreate, percepând în schimb un „comision” din valoarea contractelor.

Cei opt funcţionari publici „au acţionat pentru adjudecarea unor licitaţii către firme agreate prin crearea condiţiilor tehnice şi organizatorice favorizante, producând astfel un prejudiciu în bugetul Consiliului judeţean Dolj”, se arată în comunicatul instituției.


La această oră au loc 10 percheziții, din care una la sediul Consiliului Județean Dolj.

Președintele Consiliului ar fi acordat mai multe contracte de achiziții publice a unor servicii sau bunuri, cu dedicație, chiar dacă ofertele nu erau cele mai bune.  

Ion Prioteasa este un apropiat al lui Mircea Geoană și este președintele Consiliului Dolj de 8 ani. Până acum, nu au existat nici măcar zvonuri că ar fi ceva în neregulă privind activitatea acestuia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...