„La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliţie Județean Ilfov efectuează opt percheziții, pentru probarea activității infracționale a 12 persoane, dintre care 11 bărbați și o femeie.
Perchezițiile sunt efectuate pe raza județului Ilfov și a municipiului București, la locuințele persoanelor vizate, precum și la sediul societății administrate de acestea.
Din cercetări a reieşit că reprezentanții unei firme, cu obiect de activitate comercializarea de flori, importate din Olanda, ar fi creat un circuit financiar fictiv, evidenţiind în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, cu scopul eludării plății taxelor către bugetul de stat, înfiinţând şi coordonând mai multe societăţi comerciale de tip “fantomă”.
Prejudiciul estimat cauzat bugetului general consolidat al statului, prin activitatea infracțională, este de aproximativ 1.300.000 de euro.
Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.
Dosarul penal este instrumentat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Pentru probarea activității infracționale au fost valorificate pachete analitice furnizate de Unitatea Centrală de Analiză a Informaților din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, se arată în comunicatul Poliției Române.