Ministrul Justiției: CSM a riscat foarte mult cu excluderea din magistratură a lui Cristi Danileț

Data actualizării: Data publicării:
catalin predoiu
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat marţi că, prin decizia de a-l exclude din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ, Consiliul Superior al Magistraturii „a riscat foarte mult”, iar dacă acesta este „noul nivel de exigenţă” pe care doreşte să-l impună, atunci trebuie făcut la modul general şi fără excepţii.

„Cazul domnului judecător Danileţ este unul care a născut deja controverse şi dezbateri aprinse într-un context şi aşa inflamat de întârzierile şi blocajele agendei Justiţiei în 2021. Sunt conştient că aceste dezbateri vor fi exacerbate prin politizare, ceea ce va adânci şi mai mult 'faliile' de opinii din sistemul judiciar, fenomen care, la rândul său, va face şi mai dificilă sarcina Ministerului Justiţiei de a lucra şi coopera cu acest sistem pe teme sensibile. CSM a riscat foarte mult cu această decizie, iar dacă acesta este noul nivel de exigenţă pe care doreşte să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general şi fără excepţii, pentru a nu crea favoritisme”, a scris Cătălin Predoiu pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Pe fondul cauzei, el spune că atât timp cât ministrul nu are drept de vot în CSM în materie disciplinară şi, pe de altă parte, având în vedere că judecătorul a declarat că va ataca decizia CSM în instanţă, până la pronunţarea unei decizii definitive, ministrul Justiţiei este obligat prin natura postului să se abţină de la orice comentarii care ar putea fi interpretate ca presiuni într-un sens sau altul asupra instanţei de judecată.

„Este politica mea constantă de a nu comenta cazuri care se află sau se vor afla cu certitudine pe rolul instanţelor de judecată, aşa cum, repet, dl judecător Danileţ a declarat public. Pe de altă parte, îmi rezerv dreptul de a face comentarii privind această decizie a CSM, după ce instanţa de judecată se va pronunţa definitiv”, precizează Cătălin Predoiu.

Ministrul adaugă că, în ceea ce priveşte prevederile privind sancţiunile disciplinare din lege, ele au fost preluate în anul 2011, în urma unui studiu de drept comparat, din legislaţia germană, daneză, olandeză şi suedeză, ţările cu cel mai ridicat nivel de exigenţă disciplinară din Europa, fiind fost adoptate "în ciuda unei opoziţii dure din partea PSD". "Acum văd că ele sunt criticate de USR. Interesant!", scrie Predoiu.

Luni, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj, pentru manifestările pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de sociale.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF pune tunurile pe românii care scot bani de la bancomat, când vorbim de sume mari. Ce urmărește...
Digi FM
Dan Negru ironizează „Ordonanța trenuleț”: „Îi dau fiicei mele 100 de lei, îi iau 70% și...
Pro FM
Val de critici după ce Mira s-a afișat în costum de baie, cu abdomenul la vedere: „Mai pune câteva kilograme...
Film Now
Două filme noi au debutat în forţă la box office-ul nord american în perioada sărbătorilor de iarnă
Adevarul
Rusia respinge planul de pace al lui Donald Trump pentru Ucraina. Ce nemulțumiri au apărut
Newsweek
Care pensionari iau 175 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie? Cum au scăpat de Ordonanța Trenuleț?
Digi FM
România, cap de listă într-un clasament al Vogue privind cele mai bune locuri de vizitat din lume în 2025: „O...
Digi World
Cum să îmbunătățești securitatea cibernetică a dispozitivelor tale. Sfaturi simple și ușor de pus în aplicare
Digi Animal World
O femeie din Texas a fost mușcată de un șarpe când folosea toaleta. Incidentul nu a împiedicat-o, însă, să...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, mesaj emoționant la aniversarea celor 17 ani de căsnicie: „Simt o greutate pe inimă...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025