Poliţistul Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, îi condamnă pe deputații care au votat ieri, în plenul Parlamentului, modificările controversate la Codul penal. El îi acuză pe aceștia că „au protejat un infractor” și le-a reproșat că au transformat „condamnarea penală, abuzul şi neglijenţa în serviciu în virtuţi de stat”.
„Voi, toţi cei din spatele lui, veţi rămâne în istoria acestei ţări ca fiind gaşca care a apărat un infractor dovedit, care şi-a dorit reinstaurarea dictaturii după 30 de ani de libertate! Veţi fi păstraţi în memoria colectivă a românilor ca fiind cei care au protejat un infractor laş condamnat încă o dată, ca fiind cei care au preferat să discrediteze şi să distrugă un întreg sitem judiciar, în loc să-i permită să stabilească definitiv dacă infractorul, o dată dovedit, este vinovat sau nu pentru a doua oară!
Ne vom aminti mereu de voi ca fiind cei care au hotărât ca ţara să fie condusă de infractori, ca fiind cei care au trasformat condamnarea penală, abuzul şi neglijenţa în serviciu în virtuţi de stat!
Copiii nostri vor învăţa că aţi dat foc ţării, doar pentru a vă salva pielea şi a vă pune la adăpost averile! Ale voastre şi ale infractorului dovedit! Ruşinea atitudinii voastre de acum vă va urmări pretutindeni! Pe voi şi pe ai voştri! Dumnezeu o să-i dea fiecăruia după fapte! Aici, pe pământ! Amin!”, a scris Berbeceanu.