Deținuții din penitenciarele ANP vor participa la diferite activități artistice și caritabile în zilele de Crăciun și vor primi mâncare tradițională precum friptură de porc, piure, ciorbă, sarmale cu mămăliguță, cozonac și prăjituri. 78 de deținuți au primit permisiunea să meargă de Crăciun acasă.
„Având în vedere preocuparea constantă a administrațiilor locurilor de deținere pentru promovarea unui climat carceral cât mai apropiat de cel anterior privării de libertate, la nivelul tuturor unităţilor penitenciare se derulează proiecte de activitate specifice Sărbătorilor de iarnă. Acestea includ: activități artistico-plastice, moral-religioase, de menținere a legăturii cu familia și comunitatea, caritabile și de voluntariat”, se arată într-un comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), citat de Mediafax.
Pe lângă aceste activități, hrana alocată persoanelor custodiate este adaptată meniului tradițional. Cu ocazia zilelor festive, deținuții primesc, complementar normei de bază, un supliment care adaugă un aport de maxim 925 de calorii.
„Meniul festiv de Sărbători poate conține, pe lângă alimente de bază, friptură de porc/vită și piure de cartofi, ciorbă de porc/vită/pasăre/perișoare, sarmale cu mămăliguță, cozonac, gogoși, prăjituri, produse de patiserie, mere etc. Precizăm faptul că persoanele custodiate sunt alocate la norme de hrană în mod diferenţiat, în principal în funcţie de activităţile pe care le desfăşoară, de convingeri religioase sau de regimuri alimentare recomandate pe considerente medicale”, mai arată ANP.
Din datele centralizate până în prezent, 78 de persoane private de libertate vor beneficia, în perioada 23-29 decembrie, de recompense cu permisiunea de ieșire din penitenciar, pentru perioade cuprinse între 24 de ore și 10 zile.