Medicul Gheorghe Burnei: Decizia tribunalului, o dovadă că adevărul iese la iveală

Data publicării:
burnei

Medicul Gheorghe Burnei afirmă că nu a condiționat niciodată actul medical, că banii lăsați de pacienți fără știrea sa erau folosiți pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operații și că, prin decizia de a rămâne în țară și a opera a adus economii Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

"Nu am condiționat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toți pacienții și rudele acestora oferă în toate spitalele din țară. Dacă aceștia au lăsat bani din proprie inițiativă, deseori și fără știrea mea, i-am folosit pentru a cumpăra mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operații, peste program. În mod normal, eu trebuia să fiu activ de la 8,00 la 13,00 în fiecare zi, pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6.00—7.00 dimineața până la puțin ora 17:00, deseori până la miezul nopții. Trebuia să fac în jur de 15 consultații și 1-2 operații pe săptămână, iar eu îmi făceam 'norma' lunea. Nu am făcut medicină pentru bani și nu am cerut niciodată nimic de la nimeni", susține Gheorghe Burnei într-un comunicat de presă remis, luni, Agerpres.

Medicul spune că ortopedia este viața sa și că ultimele 8 luni au fost un coșmar pentru că "totul este ireal de nedrept".

"Însă chiar și în aceste momente de grea încercare (...) nu regret decizia de a rămâne în țara mea și de a-mi aduce contribuția salvând mii de copii și aducând economii de milioane de euro Casei de Asigurări de Sănătate și românilor operați, care altfel ar fi trebuit să plătească o parte din costurile cu spitalele din străinătate. Decizia de vineri a Tribunalului este o primă dovadă că adevărul iese la iveală și am încredere că mi se va face dreptate atât mie, cât și tuturor doctorilor sau asistentelor, care pot fi acuzați în orice moment de luare de mită", a mai declarat Burnei.

Tribunalul București a decis vineri, 25 august, că medicul ortoped Gheorghe Burnei, trimis în judecată pentru că ar fi primit mită de la pacienți, poate profesa din nou în spitalele publice, inclusiv la Spitalul "Marie Curie".

Decizia nu este însă definitivă, iar procurorii o pot contesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...